Proiectul Via Transilvanica va fi consolidat și promovat cu ajutorul autorităților centrale. Un parteneriat a fost semnat la Bistrița, în acest sens, între Ministerul Apelor și Pădurilor, Romsilva și Tășuleasa Social.

“În urma bunelor practici pe care noi le-am arătat la nivelul județului Bistrița Năsăud, când, într-un timp record, prin parteneriate cu UAT-uri, oamenii de bună credință, am reușit să punem în practică cei 134 de km din Via Transilvanica, în urma unor discuții, s-a semnat acest acord de parteneriat. Cred că e cel mai important proiect demarat în anul centenarului. A pornit tocmai dintr-o societate dezbinată, și sperăm ca acest drum care unește să fie un început” a spus președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan.

”Acest acord de parteneriat, dintre noi, ca autoritate publică centrală, cu Regia Națională a Pădurilor Romsilva și Asociația Tășuleasa Social a fost semnat astăzi (n.r – sâmbătă). Există semnăturile pe care noi le-am dat astăzi pe acest acord de parteneriat. Am început un nou drum, un parteneriat pe care atât noi, cât și Romsilva, ne dorim ca acest proiect atât de important pentru țară să se concretizeze, să se finalizeze” a declarat ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, în cadrul unei conferințe de presă.

Via Transilvanica este un proiect Tășuleasa Social, un traseu de aproape 1000 de kilometri care pornește din Drobeta Turnu Severin, trece prin Bistrița-Năsăud și ajunge la Mănăstirea Putna, legând simboluri istorice, tradiții și locuri deosebite din România.

SPUNE-TI PAREREA