Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a efectuat o vizită în Bistrița. Cu această ocazie Sorina Pintea a participat la o conferință de presă la sediul Partidului Social-Democrat, alături de președintele PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, viceprimarul Bistriței – Cristian Niculae și conducerea Spitalului Județean Bistrița.

Sorina Pintea a anunțat că s-au alocat fonduri pentru spitalele din Bistrița-Năsăud. “Am alocat o sumă de 8 milioane de lei, pentru continuarea lucrărilor de la secția de terapie intensivă. Am început acest parteneriat cu Consiliul Județean anul trecut, alocând bani pentru dotare și reabilitare, anul acesta, prima filă de buget a ajuns aici – 8 milioane de lei iar în următoarea săptămână vor mai ajunge în județul Bistrița-Năsăud încă trei file de buget. O filă de buget pentru spitalul din Năsăud – 1,4 milioane de lei, pentru achiziția de aparatură medicală, o filă de buget pentru spitalul din Beclean – 510.000 lei. Vreau să vă spun că s-au aprobat solicitările acestor două spitale în totalite, cât au solicitat, atât s-a alocat. Pentru Spitalul Județean Bistrița s-au aprobat 18 milioane de lei, pentru achiziția de aparatură medicală pentru toate secțiile Spitalului Județean. Aș putea să vă dau câteva exemple: un sistem de neuronavigație pentru neurochirurgie, un nou computer-tomograf, al doilea, ecografe de înaltă performanță, stații de sterilizare”, a spus ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

“Iepurașul de Paște, pentru noi, vine de la Ministerul Sănătății. Sistemul de sănătate a fost o prioritate, pentru mine și pentru colegii din Consiliul Județean, începând din 2012 și mă bucur foarte mult că Guvernul sprijinit de coaliția PSD-ALDE a luat decizia ca în programul de guvernare, sistemul de sănătate să fie tratat ca prioritate zero. Mă bucur foarte mult că ministrul Sorina Pintea, primul-ministru Viorica Dăncilă au ales să sprijine aproape în totalitate solicitările pe care Spitalul Județean de Urgență Bistrița, cu Consiliul Județean, le-au făcut. Eforturile pe care noi le-am făcut, în ultimii ani, în modernizarea Spitalului Județean de Urgență sunt eforturi de aproximativ 35 de milioane de euro, care sunt bani, nu puțini, investiți pentru a crea condiții foarte bune de muncă pentru cei care lucrează în sistemul de sănătate, dar în mod special pentru pacienți. De asemenea, lucrările pe care le avem în derulare, dar pentru care este asigurată finanțarea, sunt proiecte de peste 10 milioane de euro”, a declarat președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan.

SPUNE-TI PAREREA