Bistrița este în acest weekend capitala handbalului feminin. Final Four-ul Cupei României FAN Curier se desfășoară în Sala Polivalentă. Semifinalele au avut loc astăzi și rezultatele au fost cele așteptate, CSM București și SCM Râmnicu Vâlcea impunându-se fără prea mari emoții.

Deși s-au vândut toate abonamentele, partida dintre Vâlcea și Cisnădie s-a jucat cu sala pe jumătate goală. Fetele de la Cisnădire, cu Oana Țiplea în echipă, nu i-au putut ține piept liderului decât o jumătate de repriză. Vâlcea s-a desprins pe tabelă de la jumătatea primei părți și la pauză avea un avantaj de 4 goluri, 16-12. Repriza secundă a fost controlată în totalitate de către vâlcence, iar Iryna Glibko, cea mai bună stranieră a ligii naționale în 2018, și-a adus din plin contribuția cu nu mai puțin de 9 reușite, fiind și cea mai bună marcatoare a partidei, la egalitate cu jucătoarea Măgurei, Ada Moldovan. Pentru CS Măgura Cisnădie urmează finala mică contra HC Zalău, un meci foarte important care poate aduce un loc în sezonul următor al cupelor europene.

CS Măgura Cisnădie: Moreschi, Petrescu, Tiplea 7, Hoha, Moldovan 9, Voicu, Araujo 4, Iuga, Tomescu, Gatzel, Pasca, Da Silva, Apetrei 1

SCM Rm. Vâlcea: Vieira 4, Gavrila 1, Popa 2, Băcăoanu 1, Adespii, Ciuca, Lopez 1, Dumanska, Blazek, Florică 5, Glibko 9, Khouildi, Fernandez 4, Vasileuskaya 3, Badea 1, Petrovic

În semifinala a doua, CSM București a dat piept cu HC Zalău. Campioana en-titre s-a văzut condusă pe tabelă în primele 10 minute, când Zalăul s-a desprins la trei goluri, scor 1-4. Bucureștencele și-au reglat jocul din mers, au egalat și au preluat conducerea, intrând la cabine cu un avantaj de 10 goluri (16-6). În repriza secundă, Dragan Djukic a hotărât să folosească jucătoarele cu mai puține minute în acest sezon și Zalăul lui Tadici s-a apropiat la 3 goluri. CSM-ul n-a avut însă prea mari emoții și s-a impus cu scorul de 27-23. CSM București va încerca duminică să câștige cea de-a patra Cupă a României, intr-un duel mult așteptat de către fanii handbalului din România.

CSM București: Ion, Grubisic, Ungureanu, Udruștioiu 1, Radicevic 1, Curea 1, Lekic 1, Jacobsen, Bazaliu 3, Lazovic 4, Omoregie 3, MArin, Constantinescu 5, Hagman 3, Mehmedovic 5

HC Zalău: Kelemen, Nichitean 1, Corban, Severin 7, Berbece, Nica 5, Panici 1, Irimia, Teoforescu, Abed-kader 5, Mihart 1, Sabău, Szollosi, Pricop, Lazea 1, Popescu 2,

Programul Zilei – 21 aprilie

Finala Mică: HC Zalău vs CS Măgura Cisnădie – ora 15:00

Finala: CSM București vs SCM Rm Vâlcea – ora 17:30

burst
dav

SPUNE-TI PAREREA