Pompierii au intervenit azi la un incendiu în localitatea Săsarm, manifestat la o cabană de lemn. Cabana a ars în totalitate și un bărbat de 70 de ani a fost găsit inconștient cu arsuri grave, într-o anexă aflată la câțiva metri de cabană. Acesta a fost transportat la spital iar starea lui este gravă.
“La Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bistrița a ajuns astăzi, 17.04.2019, un pacient în vârstă de 70 de ani din Beclenuț, prezentând arsuri de gradele I și II pe aproximativ 50% din suprafața corpului. Starea de sănătate a pacientului este gravă, acesta fiind intubat și ventilat mecanic.
Având în vedere gravitatea cazului, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1091/2006 privind aprobarea protocoalelor de transfer interclinic al pacientului critic, precum și cu prevederile Ghidului pentru transferul imediat al pacienților arși în centre specializate în tratarea arsurilor, prin intermediul Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă (COSU) din Ministerul Sănătății s-a solicitat transferul pacientului la un spital de categorie superioară, astfel că bărbatul va fi transferat în cursul zilei la Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca” din București”, a transmis Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița-Năsăud.