În calitatea de vicepreședinte al Euroregiunii Siret-Prut-Nistru, președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, a condus astăzi lucrările Adunării Generale a Euroregiunii, care au avut loc la Bistrița.
„Am fost onorat să fiu gazda Președinților a 29 de Raioane din cele 32 ale Republicii Moldova și a Președintelui CJ Iași, Maricel Popa. Din Euroregiune, mai fac parte pe lângă cele 29 de Raioane: Municipiul Bălți, Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuzia și județele Bistrița-Năsăud, Iași și Prahova”, a spus președintele Radu Moldovan.
Activitățile și proiectele Asociației ESPN acoperă domenii variate de interes, de la economie, infrastructură, protecția mediului, turism, agricultură și dezvoltare rurală, dezvoltarea resurselor umane și servicii sociale și până la educație, societate informațională și cultură, în concordanță cu strategiile de dezvoltare ale administrațiilor locale.
„România trebuie să sprijine proiectele de dezvoltare ale Republicii Moldova dacă își dorește ca aceasta să poată avea șansa la un parcurs european în viitor”, spune Radu Moldovan.