Costumul popular românesc, reprodus și comercializat astăzi într-un ritm aproape industrial, era, pe vremuri, rezultatul unei munci îndelungate și istovitoare, care începea cu aratul, dis de dimineață, cu brazdele de pământ lucrate cu greu, în care erau aruncate semințele de cânepă. Aratul, semănatul, cultivarea și prelucrarea culturii de cânepă reprezentau un adevărat ritual, surprins de Iosif Ciunterei într-un scurt film, intitulat „Satul de cânepă”. Filmul etnografic a fost lansat ieri la Centrul Cultural Dacia, cu sala aproape plină și a stârnit pentru unii curiozitate, iar pentru alții, cei mai vârstnici, nostalgii.
Tot procesul de cultivare și prelucrare a fibrelor de cânepă nu este doar una dintre numeroasele munci ale țăranilor români de altădată, ci un adevărat ritual, aflat în strânsă legătură cu sentimentele oamenilor. Filmul pune mult accent pe dragostea dintre tineri, lanurile de cânepă fiind un loc tainic de întâlnire pentru îndrăgostiți, iar confecționarea cămășilor din pânza de cânepă, pusă la albit, are o trimitere, în primul rând, la veșmintele de nuntă.
Satul de cânepă este un film care spune povestea pânzei de cânepă, obținuta cu muncă și sudoare, povestea țesăturii realizate în tăcere, cu răbdare și migală, împodobită apoi cu frumoasele cusături tradiționale, care vorbesc despre câmpuri roditoare, holde, codri înfrunziți, păsări și flori.
Este un film despre veșmintele albe, puțin cam aspre, lucrate de mame care își legănau copiii, fete care erau cu gândul la iubiți lor, femei care își petreceau zilele și viața în ritmul trecerii anotimpurilor, a perindării sărbătorilor și înaintării în vârstă.
O rememorare a vremurilor în care costumul popular nu era o modă trecătoare sau o schimonoseală pentru poza de facebook, ci spunea o întreagă poveste și reflecta o identitate, începând de la prima fâșie de pânză în care era înfășat un nou născut, trecând la straiele bogat împodobite ale tinerilor, apoi la simplitatea și buna cuviință a celor căsătoriți, sfârșind cu sobrietatea tulburătoare a hainelor în care oamenii erau așezați pe ultimul lor drum.
Filmul etnografic ”Satul de cânepă” a fost realizat în regia etnologului Iosif Ciunterei, după fragmentul extras din volumul ”Datoria de om” al scriitorului Alexandru Uiuiu, pune în lumină procesele de prelucrare tradițională a cânepei românești – de la însămânțare până la obținerea firului de tors și confecționarea cămășii tradiționale.
Filmările pentru acest material etnografic, desfășurate de-a lungul anului 2018, au avut loc în comuna Rodna și Feldru, iar ”actorii” principali sunt oamenii simpli de la țară care au practicat în trecut această îndeletnicire gospodărească.
Lansarea a avut loc în prezența ÎPS Andrei Andreicuț și a directorului Centrului Județean pentru Cultură, Gavril Țărmure.