Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, a fost prezent astăzi la Bistrița, unde a semnat contracte de finanțare în valoare totală de 20 de milioane de euro, pentru mai multe investiții din municipiu și din orașul Beclean.
„Astăzi nu pot decât să fiu foarte mândru și bucuros că fac parte dintr-o echipă care semnează contracte, pentru Bistrița-Năsăud, de 20 de milioane de euro, pentru că aceasta este suma: 4,6 milioane pentru Consiliul Județean, 13,5 milioane pentru municipiul Bistrița și 1,5 milioane pentru orașul Beclean. N-am să vă spun ceea ce v-am spus la toate conferințele de presă, adică ce înseamnă PNDL pentru județul Bistrița-Năsăud. Știți foarte bine de cele 315 proiecte de investiții, în valoare de 900 de milioane de lei, ceea ce înseamnă schimbarea în bine a vieții tuturor bistrițenilor”, a declarat ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu.
„De data aceasta, ne dăm seama cât de important este să avem oameni care cunosc problemele locului și să reușim să îi convingem că proiectele pe care noi le inițiem sunt benefice pentru comunitate. Astăzi voi semna al nouălea proiect european, prin Ministerul Dezvoltării, unde deje ne aproiem de finanțări de 35 de milioane de euro. Astăzi semnez un proiect drag mie, Grădinița Albă ca Zăpada”, a declarat primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan.
„Eu sunt foarte bucuros că astăzi semnăm finanțarea proiectului Linia Verde, proiect pe care eu personal mi l-am asumat, când am candidat, în urmă cu trei ani, în calitate de consilier al municipiului Bistrița. Acest proiect este deosebit de important și, alături de cele trei proiecte pe Axa 4: reconfigurarea transportului public pe axa Gării – Decebal – Andrei Mureșanu și Năsăudului, proiectul piste pentru cicliști și proiectul centrului intermodal vor schimba total mobilitatea urbană în Bistrița. Proiectul Linia Verde aduce cetățenii în centrul orașului cu linia de transport public, cu autobuze electrice, cu bandă de rulare dedicată și aduce cetățenii pe piste de bicicliști. Traseul Proiectului Linia Verde are o lungime de 10.2 kilometri, pleacă din Unirea, de la Trifan, pe centru, pe strada Gheorghe Șincai, în Viișoara. Are 20 de kilometri de piste de cicliști”, a declarat viceprimarul Bistriței, Cristian Niculae.
„Consiliul Județean semnează astăzi două proiecte. Și eu am vorbit despre aceste proiecte destul de mult, în mod special de extinderea și reabilitarea UPU a Spitalului Județean Bistrița. În momentul de față, avem o suprafață de 280 de metri pătrați la UPU, în urma extinderii, reabilitării și modernizării vom avea 1414 metri pătrați. De asemenea, această secție va fi dotată cu echipamente de ultimă generație. Se vor reduce consistent timpii de preluare a celor care ajung la UPU. În completarea proiectul de la UPU este și cel de reabilitare termică a secției externe de pe Alba Iulia. Amândouă proiectele au valoare de 21 de milioane de lei, aproximativ 4,6 milioane de euro și Consiliul Județean va finanța, integral, cu 1,7 milioane de euro, construcția heliportului de la Spital”, a declarat președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan.
Valoarea totală a proiectelor semnate astăzi: 92 milioane lei (20 milioane de euro)
Două dintre proiecte aparțin Consiliului Județean Bistrița-Năsăud: Valoarea lor este de 21 milioane de lei (4.6 milioane euro)
- Reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea UPU – SMURD a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa
* prin acest proiect, una dintre cele mai aglomerate secții ale Spitalului Județean va ajunge de la 280 m2 în prezent la 1414 m2 după modernizare;
*durata proiectului: 24 luni, din care 12 luni reprezintă execuția lucrărilor;
* în urma proiectului se vor extinde spațiile existente la 1.414 m2 , se vor dota cu aparatură medicală modernă, de ultimă generație;
* investiția va facilita accesul la serviciile medicale de urgență pentru persoanele cu dizabilități;
* automat, vor scădea timpii necesari pentru diagnosticare și tratament;
*ca rezultat, vom avea creșterea calității actului medical și reducerea infecțiilor nosocomiale;
Proiectul de extindere UPU este direct legat de construcția unui heliport pe Spitalul Județean de Urgență
*cele două vor fi conectate printr-un lift de mare viteză
* indicatori tehnico-economici aprobați
*avem o oportunitate de finanțare prin Ministerul Sănătății
*urmează demararea procedurii de licitație + execuție
- Reabilitare termică și modernizare a Secțiilor de boli infecțioase, recuperare, onclogie și dermato-venerice, de pe Strada Alba Iulia
Lucrări prevăzute:
*consolidare clădirilor, restaurarea elementelor arhitecturale şi a componentelor artistice;
*refacere finisaje interioare și exterioare și repararea elementelor de construcţie ale faţadei;
*lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii și a sistemului de încălzire, a instalațiilor electrice și a tâmplăriei interioare;
*adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi.
Celelalte 3 proiecte au ca și autorități contractante
Primăria Municipiului Bistrița:
Linia verde de transport public: 59 milioane de lei (12.8 milioane euro);
Îmbunătățirea eficienței energetice a 277 de apartamente din 7 blocuri de locuințe: 6.5 milioane de lei (1,4 milioane euro);
Primăria Orașului Beclean:
Modernizarea Grădiniței ”Albă ca zăpada”: 6.3 milioane lei (1.35 milioane euro).