Viceprimarul Bistriței, Cristian Niculae, a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că 47 de străzi din municipiu vor fi asfaltate din bordură în bordură, în anul 2019.

„Am decis ca 47 de străzi din Bistriţa să le reabilităm prin turnarea unui strat de asfalt pe toată suprafaţa drumului, din bordură-n bordură. Am împărţit cele 47 de străzi în şase loturi, din care cinci vor fi scoase la licitaţie prin Direcţia de Servicii Publice. Vor fi încărcate pe SEAP zilele următoare, iar unul din aceste loturi va fi executat de către DSP Bistriţa. Suprafaţa reabilitată a celor 47 de străzi, care sper eu că vor intra anul acesta în execuţie şi dacă ne mişcăm repede, la începutul acestei ierni vor fi asfaltate,  este de 131.229 mp, iar valoarea estimată a lucrărilor este de 5,4 milioane lei, aproximativ 1,2 milioane euro”, a declarat Cristian Niculae.

Străzile vor fi asfaltate din bani de la bugetul local.

Ce străzi se vor asfalta:

Lotul 1: Cerbului, Emil Gârleanu, Ion Minulescu, Nicolae Bălcescu, Sucevei, Tărpiului (între Dimitrie Cantemir şi Drumul Cetăţii), Vasile Conta.

Lotul 2: I.L. Caragiale, Lupeni, Mihai  Eminescu (între Gh. Şincai şi B-dul Republicii), Piaţa Mică, Simion Bărnuţiu, Toamnei, Vasile Alecsandri, Zimbrului, Zorilor

Lotul 3: Andrei Mureşanu (între Năsăudului şi calea ferată), Ştefan cel Mare, Şt. O. Iosif, Victor Babeş, Tănase Tudoran

Lotul 4: Arţarilor, B-dul Republicii, Ecaterina Teodoroiu, Lalelelor, M. Kogălniceanu, Ursului

Lotul 5: Cuza Vodă, Dumbravei, Gării (între B-dul Decebal – Rodnei), Petre Ispirescu, Pietrosu, Rodnei, Romană, Someşului, Zefirului

Lot 6: Barbu Ştefănescu Delavrancea. Constantin Dobrogeanu Gherea, George Coşbuc, Dogarilor, Grădinilor, Lt. Călin, 1 Mai, Narciselor, Scurtă, Sergent Major Octavian Popa, Solomon Haliţă

SPUNE-TI PAREREA