Social-democrații bistrițeni care ocupă funcții în Guvern sau în Parlament au organizat o conferință de presă comună cu ocazia zilei de 8 Martie. Ca în fiecare an, pesediștii le-au oferit flori jurnalistelor bistrițene și au transmis mesaje de felicitare.

„Dacă vă întrebaţi cumva care este secretul Organizaţiei Judeţene PSD Bistriţa-Năsăud, cred că această imagine poate fi grăitoare. Oriunde ne-am afla, în data de 8 Martie cu toţii suntem aici, la Bistriţa, eu voi fi şi la Sângeorz Băi pentru că rădăcina noastră este PSD Bistriţa-Năsăud şi oriunde ne-am afla ne întoarcem acasă. Ne întoarcem să vă spunem şi dumneavoastră şi celor dragi dumneavoastră o zi minunată, o primăvară frumoasă, multe împliniri şi doar fericiri să vă aştepte. Ne bucurăm să fim împreună, să fim în familie, pentru că PSD Bistriţa-Năsăud este o mare şi frumoasă familie şi nu putem decât să fim mândri că avem alături mii de colege în PSD B-N, pe care o să le cinstim, aşa cum facem în fiecare an”, a transmis ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, vicepremierul Daniel Suciu.

„Vreau să vă arăt, în date statistice, cât de mult preţuieşte Partidul Social Demnocrat femeile. E adevărat că femeile suntem 45% dintre membrii PSD, avem 50 de femei parlamentar, avem 90 de femei primar de oraşe, comune, municipii, inclusiv municipiul Bucureşti, 87 de femei viceprimar, 24 de femei secretar de stat, avem prim-ministru, un viceprim-ministru, 7 femei ministru, 2000 de consilieri judeţeni şi locali, doi vicepreşedinţi de consilii judeţene. E un semn dovedit prin cifre că femeile sunt preţuite în PSD”, a declarat deputatul PSD, Doina Pană.

Doina Pană a ținut să explice de ce este atât de “vânată” Viorica Dăncilă. „Este foarte important cum guvernează un prim-ministru, iar nu participarea la Olimpiada de limba română. Nu aceasta este doamna Dăncilă, cea reflectată în presă. Este nedrept ce s-a întâmplat cu dumneaei, dar suntem în politică şi ne asumăm. O felicit pentru faptul că a rezistat. Îi doresc aceeaşi putere de muncă, să încheiem o guvernare conform Programului de guvernare, aşa cum aşteaptă românii de la noi”, a spus Pană.

“Pentru că astăzi e 8 Martie și e ziua pe care o dedicăm celor mai importante ființe din viața noastră, adică femeilor, pentru că avem 364 de zile în care putem face politică (…) ziua de astăzi vrem să o dedicăm acestor persoane atât de importante din viața noastră, a bărbaților. Am să le spun și eu: La mulți ani! tuturor domnișoarelor, doamnelor, surorilor, mămicilor, fiicelor, bunicelor noastre”, a spus ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș.

SPUNE-TI PAREREA