Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a comentat situația în care se află fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, care este cercetată în mai multe dosare.
„În ţara asta nu este pedepsit hoţul, este pedepsit cel care prinde hoţii. Trecând la ce am auzit că spune doamna procuror-şef european, sigur că nu este în regulă. Dacă este o plângere împotriva ei, procuratura trebuie să o verifice, să o cerceteze şi să dea o soluţie. Dar trebuie să îi respecte drepturile procesuale. Nu se poate să o chemi astăzi, să o pui sub învinuire într-un dosar despre care nici măcar nu ştia nimic, să nu-i dai timp să-l studieze, să afle despre ce este vorba.
Dacă este aşa cum a povestit, (i se aducea câte un act incomplet din când în când, într-un birou – n.red.), asta nu-i anchetă, asta e tortură. Trebuie să meargă acolo cu un avocat. Avocaţii ştiu când se fac abuzuri în anchete şi ştiu cum să le stopeze.
Cât despre funcţia de procuror-şef european, cred că această anchetă de fapt o ajută. Aţi văzut că cei mai mulţi dintre parlamentarii europeni sunt de partea ei, marea majoritate a presei europene şi mondiale la fel, a primit o decoraţie de la universitate mare în lume (Harvard – n. red.). Toată încercarea de a o compromite a avut un efect invers. Se ştie în Europa ce se întâmplă aici. Nu mai poţi să păcăleşti pe nimeni”, a declarat Zegrean la Digi 24.