Ioan Simionca, fost coregraf și angajat cu experiență al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, este, în prezent, senator în Parlamentul României și membru în Comisia de cultură și media. Activitatea sa culturală și artistică în Bistrița-Năsăud este una de renume, iar roadele eforturilor sale s-au concretizat într-o asociație culturală, Asociația Culturală Bistrițeană, în care a activat până la momentul în care a devenit senator.
Asociația a fost „revigorată“ recent, odată cu venirea primăverii, subforma unui contract în valoare de 29750 lei, cu Primăria Lunca Ilvei. Mai exact, este vorba de un contract de servicii de organizare evenimente culturale, contract atribuit prin cumpărare directă, Asociației Culturale Bistrițene.
Prin acest contract, asociația se angajează să organizeze un eveniment cultural artistic dedicat Zilei Femeii, în comuna Lunca Ilvei sub denumirea „O floare pentru tine, mamă“.Evenimentul va avea loc în data de 9 martie 2019, de la ora 18.00,la Căminul Cultural. Pe afișul evenimentului apar ca organizatori Primăria și Consiliul Local Lunca Ilvei. Artiștii contractați pentru programul artistic sunt GEORGIANA LOBONȚ și FORMAȚIA, ANDRADA BÂRSĂUAN, LAZĂR ARMAN ȘI FORMAȚIA, COSMIN RAUL MOCEAN și FORMAȚIA, ANSAMBLUL FOLCLORIC CETINA LUNCA ILVEI.
Am utilizat datele de contact găsite pe site-ul Licitații Publice pentru a găsi un reprezentant al Asociației. Numărul de telefon publicat pe site aparține unei firme de consultanță în afaceri, din Constanța, care a făcut o căutare după codul fiscal al asociației și ne-a oferit un număr de telefon și o persoană de contact: Bianca Simionca, fiica cea mică a senatorului Ioan Simionca. Curios, după câteva minute, am fost contactați de un alt reprezentant al firmei și, după câteva informații contradictorii, ni s-a oferit o altă informație: reprezentantul legal al asociației culturale este Boarescu Gheorghe Cristian. Acesta este un tânăr care face parte din Ansamblul Balada și, conform fotografiilor postate pe pagina sa de facebook, este o persoană cunoscută Biancăi Simionca.
Bianca Simionca a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, secţia Coregrafie. În 2017, tânăra și-a făcut debutul în viața culturală a județului Bistrița-Năsăud,la Centrul Cultural „Dacia”, cu un spectacol de teatru şi dans „Taina pământului şi a iubirii”, inspirat din romanul „Ion” de Liviu Rebreanu, regia şi coregrafia fiind creația ei. Conform informațiilor publicate pe pagina sa de facebook, Bianca Simionca lucrează și la Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud. Ea ocupă un post de coregraf, pe perioadă determinată.
Sediul asociației care, în 2014 figura pe strada Locotenent Călin din Bistrița, se află acum în localitatea Livezile, la nr. 256, acolo unde senatorul Ioan Simionca deține un imobil împreună cu soția sa, după cum reiese din declarația sa de avere publicată în 21.06.2018.
Contactat de Observator BN, senatorul Ioan Simionca a declarat că a lucrat mai mulți ani în această asociație, dar că nu se mai ocupă, în prezent, de activitatea ei și nici nu știe pe ce adresă este sediul.
„Am avut o legătură cu Asociația Culturală Bistrițeană, am lucrat acolo. Acum nu mă mai ocup, nu știu care este situația ei acum. Dar îi mai ajut cu un sfat, cu o vorbă bună“, a spus Ioan Simionca. Totuși, acesta nu a putut să specifice cui îi adresează aceste sfaturi și vorbe bune. Întrebat cine se ocupă, în prezent, de asociație, Ioan Simionca a spus că nu știe.
Ulterior, explicându-i că avem informații că persoana de contact a asociației este fiica sa, senatorul a confirmat că aceasta face parte din asociație și că se ocupă „și ea“.
Primarul comunei Lunca Ilvei, Flaviu Lupșan, a fost contactat și el pe acest subiect și a declarat că a avut o colaborare de durată cu Ioan Simionca, în trecut, când acesta lucra la Centrul Județean pentru Cultură. Lupșan a spus, însă, că nu știe cine este reprezentantul asociației culturale căreia i s-a atribuit contractul de organizare a evenimentului, dar că „s-a vorbit cu o doamnă“. Întrebat dacă știe ca asociația să aibă vreo legătură cu senatorul Ioan Simionca, primarul comunei Lunca Ilvei, a dat un răspuns surprinzător, mai în glumă, mai în serios.
„Eu sunt din cealaltă tabără, nu mă puteți suspecta că favorizez tabăra PSD-ALDE“, a spus Flaviu Lupșan.
Contactată de redacția Observator BN, Bianca Simionca a confirmat că este reprezentantă a Asociației Culturale Bistrițene, dar că senatorul Ioan Simionca nu are nicio legătură cu activitatea ei, recunoscând, însă, că sediul asociației se află în imobilul deținut de senator.
No vedeti la ce este bun Dna-ul ? DNA sa vina sa va ia !