Policlinica Bistrița s-a confruntat în această dimineață cu o situație fără precedent în ultimii ani. Peste 400 de pacienți s-au prezentat, la primele ore ale dimineții, pentru a se programa la analize. Motivul este lipsa unui buget național, care a dus la imposibilitatea alocării de fonduri către laboratoarele private.

Situația a fost explicată de directorul Spitalului Județean, Gabriel Lazany, care a organizat o conferință de presă, alături de șeful Policlinicii, dr. Ștefan Pop.

“Ne-am confruntat cu o situație fără precedent la Policlinica Bistrița. Aproximativ 400 de pacienți așteptau, la primele ore, să-și facă programare pentru efectuarea de analize medicale la laborator. Este o problemă pe care cred că am gestionat-o corespunzător, dar este strict legată de apariția bugetului pe anul 2019. Având în vedere că președintele României nu a promulgat bugetul de stat, Casa de Asigurări de Sănătate a județului nu a putut repartiza sume către laboratoarele private. Din această cauză, o parte dintre laboratoarele de analize din oraș nu au putut face programări pentru pacienți. Toți acești pacienți s-au îndreptat către Policlinica Bistrița”, a spus Gabriel Lazany.

“În prezent, în Policlinică funcționează un sistem on-line, un sistem care a fost implementat cu succes. Anul trecut, am avut peste 21.000 de programări on-line, dintre care 4000 au fost făcute de pe adrese din străinătate. Asta înseamnă că persoane care nu au acces la internet au fost programate de copii, rude, din străinătate. Am mai avut încă 17.000 de programări telefonice sau la oficiu. Sistemul on-line a fost implementat prin luna martie, a spus directorul Spitalului Județean.

Lazany a explicat de ce nu se pot face programări on-line și la laborator, pentru analize. “Din păcate, la laborator, acest sistem de programare on-line nu poate fi implementat, pentru că nu există o baterie de analize fixă, care se prestează către pacienți. Analizele sunt solicitate de către medici pentru pacienți și sunt diferite de la pacient la pacient. De aceea, nu putem cuantifica un număr de pacienți, pe care să-i putem programa. Ei vin în ordine cronoligică, se cuantifică în funcție de ce analize solicită și bugetul se diminuează de la zi la zi. Anul trecut, am avut un buget generos, nu am avut probleme”, a spus directorul Lazany.

Șeful Policlinicii Bistrița a spus că nu au fost incidente astăzi. “Incidente medicale sau violente nu au fost astăzi. Au fost programați 390 de pacienți în total și au fost pe o listă de așteptare vreo 60, până la momentul în care am plecat eu din policlinică, astfel încât, în cazul în care se suplimentează fondurile sau unii au analize mai ieftine și mai rămân bani, să-i chemăm și pe aceștia”, a spus Ștefan Pop.

SPUNE-TI PAREREA