La data de 14 februarie 2019 procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistriţa-Năsăud au efectuat 3 percheziții domiciliare pe raza județului Bistrița-Năsăud, la locuințele a 3 suspecți, cercetaţi pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de minori, se arată într-un comunicat al DIICOT.

În cursul anilor 2016 și 2017, M.M.L. în vârstă de 20 de ani din Sigmir, care la data comiterii presupuselor infracțiuni avea 17 ani, precum şi un bărbat, B.C. de 63 de ani din Chiochiș, ar fi recrutat o minoră (14 ani) şi ar fi determinat-o să practice prostituţia. Bărbatul ar fi găzduit-o pe minoră în locuinţa sa unde a și întreţinut relaţii sexuale cu aceasta.

În perioada aprilie 2018 – 5 februarie 2019, un alt suspect, M.I.M. în vârstă de 22 de ani din Viișoara, a găzduit şi adăpostit o minoră, în vârstă de 12 ani, la locuința sa în vederea exploatării sexuale a acesteia.

„Suspectul a transportat-o în mod repetat pe minoră (aproape zilnic, indiferent de condițiile meteorologice), pe șoseaua de centură a municipiului Bistrița, unde a fost obligată să întrețină relații sexuale cu diferite persoane de sex masculin, contracost, sumele de bani obținute fiind însușite de către suspect.Totodată, în aceeași perioadă, suspectul a întreținut relații sexuale cu persoana vătămată minoră în vârstă de 12 ani” – se arată în comunicatul DIICOT.

Conform Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, au fost puse în aplicare trei mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la sediul poliției, în vederea audierii și dispunerii de măsuri legale.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și al polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistriţa-Năsăud.

SPUNE-TI PAREREA