Sub denumirea “Ia-mă cu tine”, sistemele ergonomice de purtat bebeluși le fac părinților viața mult mai ușoară și le oferă posibilitatea să-i poarte pe micuți oriunde. Sistemele sunt produse în Bistrița, de o tânără mămică.

Anca Valeria Cătuna a folosit primul sistem de purtat bebeluși după ce s-a născut fiica sa, ca o necesitate. “Am primit primul sistem de purtare pentru fiica mea, care fiind născută prematur, mi-a fost recomandat de către pediatru si educatorul Lamaze să il folosesc căt mai des. Apoi, fiind un domeniu relativ nou în Romănia și destul de puțin cunoscut în Bistrița am început să confecționez sisteme de babywearing pentru prietenii care aveau bebeluși. Până în anul 2016 această pasiune a fost un hobby, după care mi-am dorit să îl transform în business”, povestește Anca, care a vândut peste 2000 de marsupii  și accesorii pentru bebeluși, până în prezent.

Sunt foarte comode, atât pentru mamă, pentru tată, cât și pentru copil și sunt indicate încă de la naștere, în special pentru copiii suspecți de displazie de șold, colici, reflux, etc.. “Acestea îți permit independență și implicare în viața socială, fie că e vorba de muncă sau de a socializa. Beneficiile purtatului în sisteme ergonomice sunt: reglarea somnului, creșterea imunității, secreția mai multor hormoni de creștere și faptul că cei mici au mai multe oportunități de observare și procesare, plâng mai puțin, sunt un adevărat ajutor în perioada colicilor și atunci când le cresc dinții”, explică Anca.

Produsele care se găsesc pe site-ul iamacutine.com sunt sisteme ergonomice care „au grijă” de coloana vertebrală a bebelușului. Acestea permit spatelui bebelușului să ia poziția literei „C”, nou-născutul nu își ține capul și nu poate sta în șezut. De asemenea, sunt un suport pentru articulația șoldului, care are nevoie de un suport eficient al oaselor, la cei mici articulația fiind laxă. Sistemele de purtat oferă un suport suplimentar, care ține genunchii mai sus decât fundulețul, picioarele o să stea în poziția ghemuit-depărtat, luând forma literei M, iar copil va sta așezat vertical, având căile respiratorii libere.

Anca este și consultant în babywearing,  fiind acreditată la Școala de Babywearing DIE TRAGESCHULE de la Dresden și oferă consultanță gratuită la orice părinte sau viitor părinte care dorește să își poarte micuțul. În Bistrița, a organizat mai multe întâlniri de babywearing, la care au participat zeci de părinți și bebeluși.

Produsele “Ia-mă cu tine!” se comercializează doar online, pe  www.iamacutine.com si pe EMag, dar pot fi testate gratuit la showroom-ul din Viișoara, Calea Dejului nr 238, cu programare, pe pagina de Facebook, pe email: iamacutine@outlook.com sau la nr de tel 0756204203.

Alte detalii despre brand și produse:

Membri BCIA Babywearing Carrier Industry Alliance. Produsele sunt: Wrap elastic, Sling cu inele din wrap tesut, Meitai, Wraptai mic, SSc Baby, SSc Toddler, Protecție de iarnă, Protectie all season și diverse accesorii. Toate materialele și accesoriile folosite de sunt certificate OEKO Tex std 100, pentru calitate și siguranță, fiind vopsite ecologic și sunt în conformitate cu standarul internațional EN13209.

 

 

 

 

 

 

 

SPUNE-TI PAREREA