Firma Frasinul, deținută de omul de afaceri Traian Larionesi, începe anul 2019 în forță, cu un contract frumușel cu statul, mai exact cu o primărie de pe Valea Someșului.
Un proiect în valoare totală de 4.128.333,98 LEI, la care se adaugă TVA, ceea ce înseamnă peste 1 milion de euro, a fost atribuit firmei Frasinul de către Primăria Comunei Maieru, condusă de primarul Vasile Borș (PSD).
Contractul presupune „execuție lucrări de modernizare drumuri de interes local în localitatea MAIERU, în cadrul proiectului „MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII RUTIERE DE INTERES LOCAL ÎN COMUNA MAIERU, JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD”, finanțat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, submăsura 7.2.
Contractul s-a atribuit, pe bază de oferte, fără licitație electronică, prin procedură simplificată.
Acesta este al doilea contract important pe care îl primește firma Frasinul de la comuna Maieru, în doar câteva luni, după ce, în noiembrie 2018, i s-a atribuit un contract de 6,4 milioane de lei pentru servicii de proiectare și execuție lucrări de construcție de drumuri forestiere, în cadrul proiectului „MODERNIZARE DRUMURI FORESTIERE, ÎN COMUNA MAIERU, JUDEȚUL BISTRIȚA-NĂSĂUD „, finanțat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, submăsura 4.3.
Tot prin procedură simplificată s-a încheiat și acest contract.
Tot în anul 2018, Firma Frasinul, deținută de Traian Larionesi, a semnat și alte contracte, prin procedură simplificată, de la Primăria Maieru. Este vorba de Extindere rețea de canalizare (4 milioane de lei), Proiectare și execuție pod (1,8 milioane de lei).
Traian Larionesi este unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Bistrița-Năsăud, acesta acționând în industria lemnului și, mai nou, în construcții, unde, în ultimii ani, a derulat mai multe contracte importante cu statul, unele câștigate prin licitații… altele nu.