Oana Țiplea, cea mai bună jucătoare a Gloriei Bistrița, nu va mai continua la echipa lui Horațiu Pașca. Oana va semna cu Măgura Cisnădie.
”Le mulțumesc din tot sufletul suporterilor bistrițeni, pentru că în cei 3 ani și jumătate cât am jucat aici m-au făcut să mă simt apreciată, m-au aplaudat la fiecare meci și au făcut să simt că Bistrița este „acasă”! Îi mulțumesc domnului președinte al Consiliului Județean Emil Radu Moldovan dar și tuturor consilierilor, că au sprijinit financiar și sufletește această echipa și sper să o facă la fel și în anii ce vor urma! Colegelor mele, le doresc să aibă parte de sănătate, pentru că valoroase sunt și sunt sigură, că pot duce Gloria 2018 în primele 5 echipe din campionat! Mulțumesc galeriei ”Peluza Albastră„ ! Sunteți extraordinari și vreau să stiți că rar mi-a fost dat să vad, atâta pasiune pentru o echipa de handbal feminin!
La mulți ani ! Să ne revedem cu bine!”, a fost mesajul transmis de Oana Țiplea.
”La solicitarea jucătoarei de a rezilia amiabil contractul, clubul a hotărât că pentru tot ceea ce a oferit echipei de handbal feminin să îi respecte decizia. Îți multumim pentru tot ce ai făcut pentru echipa noastră și pentru bistrițeni. Mult succes!”, a transmis directorul CS Gloria, Marius Pintea.
Motivele pentru care a decis să părăsească echipa nu sunt foarte clare. Deși a fost cea mai bună marcatoare în sezonul trecut și are cele mai multe goluri și în acest sezon, Oana a fost folosită puțin în ultimele meciuri. Același lucru s-a întâmplat și în campionatul trecut când, deși nu era accidentată și a dat randament foarte bun când a fost folosită, Oana Chirilă a fost ținută în unele meciuri pe bancă, din motive necunoscute.
Oricare ar fi motivul, plecarea Oanei Chirilă este o pierdere grea pentru echipa Gloriei.
Oana Țiplea va împlini anul acesta 38 de ani, e absolventă de Educație Fizică și Sport, are 74 de meciuri în echipa națională a României și sute în prima ligă.
Anul trecut a fost votată în echipa ideală, cel mai bun inter dreapta din țară și a fost golgeterul Cupei României.