Îi văd pe liberali cum se entuziasmează cu Alianța Vestului. Sute de share-uri dau și liberalii bistrițeni, cu poza cu Falcă, Robu, Bolojan și Boc, explicându-ne că un astfel de primar ar trebui să aibă și Bistrița. E clar că un primar mai slab decât Ovidiu Crețu e greu să se mai găsească, dar nici n-aș vrea să vină unul ca Robu, care joacă fotbal cu acoliții, care se feresc din calea lui și-l lasă să marcheze câte 10 goluri pe minut, după care îl aplaudă, mai ceva decât pe Ceașcă.
Apoi, Falcă, care a scăpat miraculos de problemele cu DNA-ul, dar are altele pe rol, conflict de interese cu firma soției, etc. Ați uitat că Falcă, pe care acum îl vedeți ca un mare model, e finul lui Băsescu și, în competiția internă a PDL-ului (actualul PNL) pentru prezidențiale, a pierdut în fața lui Predoiu. Deci, în viziunea celor care acum îl laudă, era mai slab chiar decât săracul Predoiu!
Pe Emil Boc îl vedeți ca un primar exemplu, dar nu e chiar așa. Boc e un primar bunicel, dar, când a venit vorba de proiecte de anvergură, cum ar fi și cel al „Alianței Vestului”, a eșuat. A fost cel mai slab premier al României, o slugă a lui Băsescu și viziunea sa de primar e cel puțin îndoielnică. Cei care sunteți fascinați de Cluj când mergeți în weekend la mall, ar trebui să știți că la prima ploaie strașnică, Clujul se transformă în Veneția, că Pata Rât e un dezastru ecologic de nivel mondial (dați o tură pe acolo cei care îl șeruiți zilnic pe marel Boc), că îți pierzi viața în traficul din Cluj, că nu găsești locuri de parcare, deși prețurile parcărilor sunt exagerate. Dacă era Boc marele vizionar, trebuia să anticipeze dezvoltarea orașului, să aibă deja metrou, ca orice oraș european și variante de de acces auto din cartierele sugrumate de trafic ale Clujului.
Singurul primar care merită cu adevărat dat ca exemplu este Ilie Bolojan. Am fost recent în Oradea și orașul arată cu adevărat bine. Centrul e reabilitat, clădirile arată superb, s-au închis drumuri pentru a face zone pietonale, Târgul de Crăciun îți dă senzația că ești în vest. Au centuri și, deși Oradea are o populație de aproximativ 200.000 de locuitori, traficul e decent în orele de vârf și fluent în majoritatea timpului. Am văzut și podul Centenarului, care arată bine, e modern și n-a fost inaugurat cu tăiere de panglică.
Apoi, n-am înțeles ce vrea cu adevărat această alianță, care pare mai degrabă un demers politicianist, de imagine, în apropierea campaniei electorale. Cică vor să facă autostrăzi. Păi Boc și Falcă au condus România. Boc a fost premier, cu Băsescu președinte, au avut puterea absolută. De ce n-au făcut atunci autostrăzi? Liberalii care acum îl laudă pe Emil, uită că, pe vremea când era premier, era un fel de Viorica Dăncilă, ținta miștourilor?
Un sfat pentru liberalii și „liberalele” care vor să ajungă primari. Lăsați-o mai moale cu ideea că Bistrița ar avea nevoie de un primar neapărat liberal că nu e asta important. În 2018, nimeni nu mai e atât de cretin încât să creadă că un primar trebuie să fie de la un anumit partid. Poate să fie de la PMP, PNL, USR, PSD sau Partidul Nou Înființat, nu asta e important. Important e dacă are soluții reale pentru problemele Bistriței, dacă are capacitatea de a le pune în practică și dacă îi poate convinge pe oameni că e bun pentru oraș.
Articolul pare a veni dinspre o directie politica , slab argumentat si tipica , ne plangem de tot ce se incearca ,vedem doar esecuri, insa daca te uiti peste judetele mentionate stau destul de ok, si nu o pui pe seama inertiei sau dupa clasificarea : slab , foarte slab , si cel mai slab
Vrei metrou in cluj de la zero in 2 mandate de primar??? Esti copil