Pe mai multe drumuri din Bistrița-Năsăud s-a format polei și acest lucru îi pune în pericol pe șoferi. Încă de aseară, jurnalista Mihaela Hiticaș semnala în grupul Știri din Beclean, că mai multe mașni au rămas blocate la Cireșoaia și șoferii nu știu la cine să apeleze.

„Din cauza poleiului mai multe mașini sunt blocate la Cireșoaia, nu se poate coborî din cauza pericolului de alunecare. Este gheață. Vă rog să distribuiți, poate ajunge mesajul acolo unde trebuie la Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud sau la Primăria Braniștea de care aparține Ciresoaia, Bistrita-Nasaud, Romania și vor trimite de urgență mașini de deszăpezire”, a scris ea.

Probleme nu au apărut doar la Cireșoaia, după cum au comentat și alți bistriței.
„Din pacate nu doar in zona aceea este problema aceasta, in seara asta am parcurs drumul de la beclean la beudiu, si aceeasi problema, polei si risc mare de a derapa, trebuia sa ajung si la manastirea sfantu Ilie, dar am renuntat a mai incerca sa urc pana la manastire, e aiurea ca suntem in decembrie, si nu sa iesit cu masinile cu antiderapant”, a scris un alt membru al grupului.

În această dimineață, mai mulți șoferi stau blocați de peste trei ore pe drumul din Miceștii de Câmpie. Drumul este un adevărat patinoar și unii șoferi au încercat să pună pământ sub roți ca să se poată pune în mișcare.

Autoritățile locale nu au emis nicio alertă meteo privind depunerea de polei și nici nu au intervenit cu material antiderapant pe drumurile menționate.
Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud anunța, la sfârșitul lunii noiembrie, că bazele de deszăpezire din Bistrița-Năsăud sunt pregătite cu utilaje, cu resurse umane și materiale antiderapante.

În județ sunt 6 baze de deszăpezire și 4 puncte de sprijin, iar totalul de material antiderapant este, la acest moment, de 100 tone de nisip și 25 tone de sare.

De asemenea, în ceea ce privește acțiunea de deszăpezire eficientă a drumurilor județene pe perioada iernii, pentru a nu fi probleme, prefectul județului, Ovidiu Frenț, a verificat stocul de material antiderapant, numărul utilajelor și resursele umane.

Număre de contact SDN: 0263/233615 – 0263/233620 – 0747/774016.

Șoferii au încercat să contacteze atât primarii din zonele afectate, cât și Compania de Drumuri, dar fără niciun rezultat. Telefoanele sună ocupat sau nimeni nu răspunde.

UPDATE: Autoritățile au răspuns cu promptitudine sesizărilor și au intervenit acolo unde au existat probleme.

La ora 13.00 pe toate drumurile din județul Bistrița-Năsăud se circula normal, nefiind semnalate probleme în trafic.

Cetățenii care au probleme în trafic, datorate stării drumurilor cauzate de fenomene meteo           (gheață, polei, zăpadă), pot semnala acestea la următoarele numere de telefon:

– pentru drumuri naționale: tel. 0263233615, 0263266620 – Dispecerat Secția de Drumuri Naționale Bistrița-Năsăud;

– pentru drumurile județene: tel. 0743064482 – ing. POP GABRIEL Șef Serviciu Drumuri din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;

– pentru drumurile comunale se va lua legătura cu personalul din cadrul primăriilor;

– Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița al județului Bistrița-Năsăud: tel. 0263239404.

– Inspectoratul de Poliție județean Bistrița – Năsăud: tel. 0263203005

și în situații de urgență se va apela numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență monitorizează în permanență starea drumurilor din județ.

.

1 COMENTARIU

SPUNE-TI PAREREA