Ziua Națională a României, în an Centenar, a declanșat un război al declarațiilor între Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud și deputatul PMP, Ionuț Simionca. Tânărul deputat a adresat o scrisoare deschisă ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, prin care cere demisia prefectului Ovidiu Frenț. El își motivează cererei invocând faptul că nu a fost lăsat să depună o coroană cu ocazia zilei de 1 Decembrie. În replică, Instituția Prefectului a explicat că s-a depus o singură coroană, din partea tuturor oficialilor din Bistrița-Năsăud.
Redăm mai jos scrisoarea deschisă a deputatului PMP, Ionuț Simionca.
SCRISOARE DESCHISĂ
Doamnei Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne
Subiect: Solicitare de demitere a prefectului de Bistrița Năsăud
Stimată Doamnă Ministru,
Mă adresez dumneavoastră, pe această cale, pentru a vă cere să îl demiteți de urgență pe reprezentantul guvernului în județul Bistrița-Năsăud pentru încălcarea legii și lipsă de respect față de înaintașii noștri care și-au dedicat viața țării și națiunii române. Lucrurile sunt cu atât mai grave cu cât derapajele prefectului de la lege și de la morală au avut loc cu ocazia Zilei Naționale a României, la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire.
Mai precis, prefectul de Bistrița-Năsăud trebuie să plece din funcție fiindcă a încălcat Legea nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale. Conform art. 16, al. (3) din această lege, în cadrul unei ceremonii oficiale va putea fi depusă câte o singură coroană din partea următoarelor entități prezente: Președintele României/Administrația Prezidențială; Parlamentul României; Guvernul României/Prefectul; primarul localității unde are loc ceremonia; președintele consiliului județean; corp diplomatic și entitatea organizatoare. I-am solicitat, în scris, prefectului de Bistrița să depun o coroană de flori la ceremoniile oficiale desfășurate de 1 Decembrie 2018 la Bistrița, în calitate de parlamentar, în numele Parlamentului României. Acesta mi-a trimis un răspuns negativ, încălcând legea, motivând că, „în semn de unitate”, va fi depusă o sigură coroană de flori din partea autorităților centrale și locale.
Consider, de asemenea, că reprezentantul guvernului în județul Bistrița-Năsăud a dovedit, dintr-un exces de supușenie față de reprezentanții locali ai principalului partid de guvernământ, o lipsă totală de respect față de memoria patrioților și eroilor neamului din Bistrița care au făcut istoria acestei țări. Prefectul a luat decizia, cu de la sine putere, că Andrei Mureșanu și înaintașii noștri care și-au dedicat viața propășirii naționale nu merită nici măcar o coroană de flori din partea Parlamentului României.
Doamnă ministru Carmen Dan,
Sunteți de acord cu comportamentul pe care prefectul de Bistrița-Năsăud l-a avut cu privire la manifestările dedicate Zilei Naționale a României, la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire?
Dacă respectați legea și istoria acestei țări, singurul lucru cinstit pe care îl puteți face este să îl demiteți de urgență pe prefectul de Bistrița-Năsăud. Nu poți, ca ministru, să fii respectat dacă tolerezi subordonați care nu cunosc legile și nu înțeleg semnificația marilor momente definitorii ale devenirii și afirmării României.
Ionuț Simionca
Deputat PMP de Bistrița-Năsăud
Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud a trimis un răspuns, la care a atașat și invitația transmisă deputatului pentru festivitățile de 1 Decembrie, dar și răspunsul la solicitarea sa de a depune o coroană.
Iată răspunsul Prefecturii:
INSTITUŢIA PREFECTULUI – JUDEŢUL BISTRIŢA-NĂSĂUD
CANCELARIA PREFECTULUI Data: 06.12.2018
Comunicat de presă
Ziua Națională a României din An Centenar a fost organizată în spiritul Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, în spiritul unității, colaborării și înțelegerii care au făcut posibilă Marea Unire. Așadar, este regretabil că domnul Președinte al Partidului Mișcarea Populară Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, duce acest mare eveniment în derizoriu, implicându-l într-un scandal.
Astfel, Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud se vede nevoită să răspundă acuzației acestuia, referitoare la faptul că nu a fost lăsat să depună o coroană de flori în data de 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României, la Bistrița.
Acesta prezintă doar o parte a comunicării care a avut loc, omițând faptul că a trimis cererea în data de 29.11.2018, cu două zile înainte de eveniment, dar i s-a răspuns în aceeași zi, iar în adresă a fost menționat că:
• În semn de unitate, va fi depusă o singură coroană de flori din partea tuturor „autorităților publice centrale, județene și Garnizoana Bistrița”, fiind specificat acest lucru și pe panglică.
Așadar, această coroană a fost și din partea dlui. deputat Ionuț Simionca.
• Mai mult, a fost precizat că poate să depună o altă coroană de flori, tot conform al. 4, art.16 din legea 215/2016, după încheierea ceremoniei oficiale, dl. deputat nefiind mandatat să reprezinte Parlamentul României și, deci, neîncadrandu-se în prevederile lit. (b) alin. (3) a art.16 din Legea 215/2016.
___________________________________________________
Bistriţa, Piaţa Petru Rareş, nr. 1, 420080; Telefon: 0263/216150; Fax: 0263/214235
e-mail: inform_publice@prefecturabn.ro; website: bn.prefectura.mai.gov.ro
În concluzie, Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud nu i-a îngrădit acest drept domnului Președinte al Partidului Mișcarea Populară Bistrița-Năsăud, dimpotrivă, l-am invitat să sărbătorim împreună Ziua Națională a României, în an centenar, și să depună alături de toate autoritățile, coroana de flori la monumentul poetului Andrei Mureșanu din Piața Centrală.
De altfel, dl. deputat Ionuț Simionca a dat curs invitației și a participat atât la depunerea de coroane, cât și la parada militară împreună cu oficialitățile prezente, fapt pe care l-am apreciat.