O delegație din Bistrița-Năsăud, în frunte cu președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, s-a aflat în vizită la Londra la Ambasada României din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

“Am avut bucuria ca alături de o delegatie a județului Bistrița-Năsăud și Ansamblul Profesionist “Dor Românesc” să aducem o parte din bucuria de acasă fraților noștri români aflați în Marea Britanie! Indiferent din ce colț al țării drumurile i-au dus la Londra, toți cei care au venit in această seară aici trebuie să știe că îi respectăm, îi apreciem, îi iubim și încercăm să construim o Românie în care să le fie drag să se întoarcă. Mulțumesc pentru invitația de a fi împreună cu frații noștri români la Londra, Ambasadorului Extraordinar și Plenipotential al României, Excelenței Sale, Dan Mihalache!”, a scris președintele CJ, pe Facebook.

Din delegație au mai făcut parte primarii Romeo Florian (Lechința), Nicolae Moldovan (Beclean), Doru Crișan (Prundu Bârgăului), protopopul Alexandru Vidican, consilieri județeni.

 

SPUNE-TI PAREREA