Un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost surprins de un mal de pământ, în timp ce lucra în propria gospodărie la realizarea unui dren. 

Când echipajele de intervenție au ajuns la locul indicat, bărbatul era conștient, cooperant, prins sub pământ, până la nivelul pieptului. 

Au fost alocate echipajul de descarcerare grea, un echipaj de pompieri cu autospecială prevăzută la rându-i cu accesorii de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și autospeciala de primă intervenție și comandă din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița. 

Intervenția a fost una contratimp, ținând cont de presiunea exercitată de pământ asupra corpului victimei dar și de temperatura scăzută de afară. După ce au fost stabilizate malurile șanțului cu accesoriile hidraulice, a fost îndepărtat cu grijă pământul din jurul victimei. 

Un aport enorm l-a avut fiul victimei, care a sprijinit intervenția din momentul 0 și până la final, lucrând în echipă cu echipajele de intervenție alocate la locul solictării. Victima a fost extrasă după aporoximativ 70 – 80 de minute și predată echipajului medical, în vederea stabilizării și transportului către UPU SMURD Bistrița.

SPUNE-TI PAREREA