Sorina Pintea, ministrul Sănătății s-a aflat in aceasta dimineață Bistrița Năsăud, acolo unde a participat la inaugurarea proiectului de investiții care vizează reamenajarea circuitelor medicale în cadrul spitalului județean pentru amplasarea echipamentelor de imagistică medicală, CT și RMN. Cele două aparate vor fi funcționale peste maxim o lună de zile.

În vederea creșterii accesului populației la servicii de sănătate, precum și pentru reducerea timpului de diagnostic al pacienților, Ministerul Sănătății a achiziționat un număr de 14 echipamente CT și 24 RMN printr-un contract finanțat cu Banca Mondială in valoare de 19,8 milioane de euro.

„Sanatatea este un domeniul prioritar pentru Guvernul României. Alaturi de salarizarea personalului medical, dotarea cu aparatura medicala reprezinta un punct important in programul de guvernare. Un diagnostic corect poate fi realizat mai usor cu aparatura de inalta performanta si asta inseamna pentru pacient un tratament corect si rapid. În perioada martie – noiembrie 2018 au fost livrate și instalate 9 computere tomograf din cele 14 incluse în contract, 16 RMN din cele 24 incluse în contract”, a declarat la Bistrita ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Ministrul Sănătății a subliniat faptul ca MS a finanțat numeroase obiective de investiții, dar Bistrita se distinge prin calitatea investiției si implicarea Consiliului județean.

În cadrul acestor lucrari de la unitatea medicală bistriteana, Unitatea de Primiri Urgențe Pediatrie a fost relocata, pentru a putea fi integrată în Unitatea de Primiri Urgențe Adulți. S-a creat un Birou Centralizat de Internări, cu două cabinete de consultații, astfel încât pacienții, indiferent de specialitatea medicală la care se adresează, să se prezinte la spital într-un singur loc. În cadrul aceluiași obiectiv de investiții, a fost reamenajat Laboratorul de explorări funcționale (EKG și EEG).

Sursa text & foto: Ministerul Sănătății România

SPUNE-TI PAREREA