La data de 19 noiembrie, la intrare în localitatea Galații-Bistriței, un bărbat, de 32 de ani, din Dipșa, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile și s-a oprit într-un șanț.

 În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de aproape 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice care vor stabili valoarea alcoolemiei.

 Polițiștii Secției 1 au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

SPUNE-TI PAREREA