Cupa Liceelor BBA, ediția I, la fotbal a ajuns la final. Astăzi, pe terenurile de la Baza Sportivă Alex din Bistrița, s-au jucat semifinalele competiției.
În prima semifinală, Viitorul Coșbuc a întâlnit New York City de la Colegiul Național Liviu Rebreanu. Rebreniștii au avut o evoluție sub așteptări și au pierdut fără drept de apel, scor 3-11, în fața unei echipe foarte bune a Viitorului Coșbuc.
Mult mai echilibrată a fost a doua semifinală, între Unirea Lechința și New Style LPS Bistrița. După mai multe ratări de ambele părți, echilibrul a fost rupt abia în repriza secundă, când New Style a marcat de două ori și a decis soarta meciului. Lechința a încercat să revină pe final, dar s-a terminat 2-1 pentru LPS Bistrița.
În finala mică, Unirea Lechința s-a impus cu scorul de 5-2 în fața celor de la New York City, jucătorii profesorului Alexandru Gherman cucerind medaliile de bronz și locul 3.
Finala mare a fost foarte disputată, între cele mai valoroase echipe din turneu. Viitorul Coșbuc a condus cu scorul de 1-0, dar cei de la New Style LPS Bistrița au revenit și s-au impus, în cele din urmă, cu scorul de 5-1.
Golgheterul competiției a fost Cătălin Seserman, de la Viitorul Coșbuc, care a marcat 15 goluri.
Ocupantele primelor trei locuri au primit cupe, diplome și medalii, dar și premii în bani. Locul 1 – 600 de lei, locul 2- 500 lei și locul 3- 400 lei, golgheterul primind un trofeu, diplomă și 250 de lei.
Dă like paginii de FB Bistrița Business Academy, pentru a fi la curent cu evenimentele noastre!
Cupa Liceelor BBA la fotbal a fost organizată de Bistrița Business Academy, proiect cofinanțat din bugetul municipiului Bistrița pe anul 2018.