La 50 de kilometri de Bistrița e situată, pentru cine nu știe, comuna Miceștii de Câmpie. O localitate ce abia depășește 1000 de locuitori, o comunitate care nu excelează la capitolul bunăstare.

Fântânița, unul din satele aparținătoare, are vreo 300 de locuitori și un drum pietruit, pe care ajungem, într-o sâmbătă, la amiază, la familia Moldovan, unul dintre sutele de cazuri sociale de care autoritățile știu, dar știu degeaba. Într-o căsuță, pe partea dreaptă, locuiesc șase suflete. Cinci copii, cel mai mare în vârstă de 14 ani și tatăl lor, care e tot timpul plecat la muncă, să pună o pâine pe masă.

Casa, izolată pe dinafară, dar cu geamuri vechi și sparte, are o curte generoasă, grajd, șură. O gospodărie sărăcăcioasă. După ce dai perdeaua murdară, pusă în ușă, să nu intre muștele, întri în holul-bucătărie, în care te întâmpină un miros greu de suportat. Un aragaz murdar cu lapte ars, un frigider și o masă dau spațiului senzația de înghesuială. În camera mare, singura locuibilă, pe o canapea, doarme buștean un copiluț de vreo 3-4 ani, nemișcat, desculț, cu haine nu tocmai curate. Zeci de muște roiesc în jurul lui, într-un mediu insalubru, care le atrage spre banda “capcană cu lipici”, atârnată de tavan. Haine, grămezi de haine, peste tot. Pe un fel de mobilă veche, două ghiozdane ponosite. După vreo 5 minute, îți dai seama că mirosul de mucegai vine de la podele. Camera e greu de privit. Dar și mai greu e să-ți imaginezi cum trăiesc șase oameni într-o asemenea casă, fără apă, fără baie, fără o ușă mai de doamne-ajută la intrare. Au curent electric și un televizor vechi, pe care se văd niște purici și imaginea flicărind.

Bunica, Ana, e cea care mai vine pe la micuți, câte 4 kilometri pe jos, ca să nu rămână chiar de izbeliște, cât timp tatăl e plecat la vaci, de dimineața până seara. Mama i-a lăsat în urmă cu vrei trei ani, a plecat în Teleorman, să-și facă o familie cu altul. Nu i-a mai căutat deloc, de atunci. Mihaela și Marinela sunt cele două fete ale familiei Moldovan. Ne povestesc cum învață la școală. “Am terminat cu BINE anul, nu m-am descurcat la matematică”, ne spune Mihaela, care își dorește o pereche de adidași, mărimea 37, pe când începe școala.

Matei intră la școală peste câteva zile. Zâmbește și o ia la fugă când ne vede. Îl găsesc în șura plină cu fân în baloți, pe care tatăl său îl dă la animale. Matei și-a făcut un “parc de aventură” în șură și se dă pe frânghiile prinse de pod. Intră în vorbă abia când îl întreb dacă se știe da pe bicicletă. Îmi spune că da, dar nu are una.

Mihăiță e băiatul cel mai mare, are 14 ani și nu e acasă. Nu excelează la învățătură. E și greu, într-un astfel de mediu.

Despre soarta copiilor ne poveștește bunica Ana, care se chinuie , cât poate, cu ei. “Nu mai știu ce să fac…. am vrut să-i duc la mănăstire, dar nu mai sunt locuri”, ne spune bunica, cu lacrimi în ochi. “Nu rabdă foame, le facem de mâncare, își fac și ei”, spune bătrâna. Sâmbătă dimineața, au mâncat tăiței cu lapte, au gătit fetele. Din meniul limitat de posibilități nu lipsesc ouăle, se văd cojile aruncate lângă scări.

În frigider, bate vântul însă. Au doar două pungi de paste, nedesfăcute, pe care, ne mărturisește Marinela, le-au pus acolo ca să nu fie frigiderul gol. Ți se pune un nod în gât când îi asculți cum își povestesc sărăcia cu atâta seninătate.

Cel mic, băiețelul care dormea nemișcat e Cristi. Se trezește și zburdă prin casă. E răsfățatul familiei, care mai face câte-o boacănă, dar nu se supără nimeni pe el. Într-o zi, a luat o păpușă, a pus-o pe sobă și apoi a ascuns-o sub pat, fumegând. Mirosul de ars se simte și acum în casă. La 4 ani, Cristi nu vorbește. Singurul cuvânt pe care-l rostește, îngânat, e “Mama”…

Cei 5 copii au pornit, în viață, cu aproape ultima șansă. Statul, deși există instituții abilitate, nu se implică. Afecțiunea, atenția, supravegherea părintească, sunt luxuri pe care nu și le vor permite, probabil niciodată.

O casă curată, cu condiții decente, geamuri prin care să nu intre frigul sau o baie în care să se spele, sunt lucruri materiale care le-a face viața puțin mai bună. Cazul ne-a fost prezentat de Cristina Cîmpean. În doar o zi de la postarea pe Facebook, mulți bistrițeni s-au oferit să ajute cu haine, rechizite, ghiozdane, bani, mobilier. Speranța noastră e ca, într-un timp destul de scurt, să aibă o casă locuibilă pe care copiii promit să o păstreze curată.

Donații se pot face în contul RO75BRDE060SV38910340600, deschis la BRD, Asociația Impartebucurie.ro. Pentru alte donații sau informații, la telefon 0744 276 416 sau 0742 243 132 sau la Alina Filip, pe pagina de FBÎi rugăm pe cei care donează în cont să specifice “Pentru familia Moldovan”!

Mai jos, aveți și conturile în lei și în EURO, deschise pe numele bunicii copiilor, Stupinean Ana, la San Paolo Bank:

S-a deschis un punct de colectare pentru familia Moldovan, în Bistrița, pe str. Valeria Peter Predescu (intrarea dinspre Pompieri), Bl. 4. Se pot duce donații între orele 14.00 – 18.00. Vă rugăm să sunați înainte la telefon 0742 243 132 sau 0743 950 281

 

 

 

 

 

 

 

4 COMENTARII

SPUNE-TI PAREREA