La data de 20 august a.c., în municipiul Bistrița, un conducător auto, de 28 ani, din Poiana Ilvei a fost oprit în trafic de polițiști, întrucât circula cu viteză peste limita legală.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările continuă de către polițiștii Biroul Rutier, care au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
***
La data de 20 august a.c., pe DJ 172A, în Chiochiş, polițiștii l-au depistat și oprit în trafic, pe un bărbat, de 54 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, deși avea autorizaţia de circulaţie expirată.
Cercetările continuă de către polițiștii Secţiei 4 Poliție Rurală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Alcoolul la volan e accident!
La data de 20 august a.c., pe DN 17C, în Fiad, un tânăr, de 27 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile și a ajuns în șanțul de pe marginea drumului, unde a intrat în coliziune cu un copac. În urma accidentului, acesta a fost rănit.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările continuă de către polițiștii năsăudeni, din cadrul Compartiment Rutier, fiind întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Siguranță în trafic este influențată și de starea tehnică a autovehiculelor pe care le conduceți!
La data de 20 august a.c., pe DN 17C, polițiștii posturilor de poliție Coșbuc şi Telciu, împreună cu specialiști din cadrul Registrului Auto Român – Bistriţa-Năsăud au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere.
Acțiune a avut ca scop depistarea șoferilor care conduc, pe drumurile publice, autoturisme ce nu îndeplinesc condițiile tehnice pentru circulația în condiții de siguranță.
Astfel, la 7 dintre autoturismele verificate au fost identificate diverse defecțiuni tehnice, motiv pentru care au fost retrase certificatele de înmatriculare până la remedierea situației. De asemenea, au fost constatate și aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5075 lei, pentru nerespectarea O.U.G. 195/2002 privind regimul rutier.