Tiberiu Ușeriu, alergător de anduranță, a devenit, în ultimii ani, un model pentru cei care vor să dovedească ambiție și să își depășsească limitele umane, atât fizic cât și psihic. Povestea sa a început în 2015, când a alergat 215 kilometri, de la Piatra Fântânele până la Cluj-Napoca, apoi la Maratonul Internaţional AROBS din Cluj. După această experiență, a participat de trei ori la 6633 Arctic Ultra, unul dintre cele mai dure competiții de trail din lume, și a câștigat toate cele trei ediții, consecutiv. Tibi poate fi considerat un simbol al drumurilor străbătute până la capăt, fie că vrei să îți pui la încercare condiția fizică, fie că vrei să te regăsești sau să învingi în lupta cu tine însuți.

Mii de călători pornesc în fiecare an pe potecile de pelerinaj din Spania, USA sau India, drumuri care pot fi străbătute pe jos. A merge pe jos este o experiență unică pentru fiecare călător, o experiență care îți dă răgazul să descoperi, să simți și să te descoperi.

În curând, românii vor avea propriul drum de pelerinaj, Via Transilvanica, un proiect care a fost lansat recent la Alba Iulia în prezența mai multor personalități și oficialități. Via Transilvanica este un traseu de aproape 1000 de kilometri care pornește din Drobeta Turnu Severin, trece prin Bistrița-Năsăud și ajunge la Mănăstirea Putna, legând simboluri istorice, tradiții și locuri deosebite din România.

Primii 100 de kilometri vor fi dați în folosință în curând, în luna septembrie a acestui an, și străbat Bistrița-Năsăud. Tibi Ușeriu a vorbit, pentru Observator BN, despre acest proiect prin care se va construi și în România un drum inițiatic, o potecă pe care românii să-și descopere propria țară și, de ce nu, propriul suflet.

Ideea drumului a pornit de la Alin Ușeriu, cel care a înființta Tășuleasa Social.

„Fratele meu, Alin Ușeriu, se ia cu câțiva prieteni și străbat România pe jos. Pleacă de undeva și eu îi recuperez. Ei și-au dat seama că nu exisă un drum pe care să îl parcurgi pe jos. Există doar traseele montane care sunt foarte grele. Trebuie să fii pregătit. Acesta o să fie un traseu pentru oricine. Se poate parcurge călare, pe bicicletă sau pe jos. Cine vrea, poate și alerga. Eu vreau să fac și un proiect de alergare pe el, când o să avem toți kilometrii“, a spus Tibi.

 

Pe fiecare porțiune de drum se vor amenaja și se vor da în folosință 100 de kilometri. Prima sută de kilometri pleacă din Grădinița, județul Suceava, și se termină în Monor, la granița cu județul Mureș.

„Via Transilvanica n-o să fie un simplu traseu. O să aibă foarte multe puncte de interes, de exemplu Castelul de la Posmuș, mănăstirile, bisericile fortificate, satele săsești… Spunem tot timpul că suntem uniți, dar nu avem un drum care să străbată România de la un capăt la altul. Să facem o cărare măcar“, explică Tibi Ușeriu.

Drumul va fi destul de lejer, astfel încât să poată fi străbătut de oricine, indiferent de pregătirea lui fizică.

„Nu o să fie urcări foarte abrupte. Vor fi dealuri și văi, nu o să aibă de urcat munți, doar pe la Herculane. O să fie foarte lejer. La fiecare 20 de kilometri o să fie o unitate de cazare. O pensiune sau cazări prin sate, pe la oameni care vor să facă asta. E un proiect național și e nevoie de oameni.  Trebuie să vezi și beneficiile  pe care poate să le aibă acest proiect. Ca să dau un exemplu, în Porto, în fiecare zi ajung la capăt aoclo 1000 de turiști care străbat El Camino, care să lase doar 50 de euro, e un venit foarte mare. Bineînțeles, la noi o să se pornească destul de încet toată treaba asta pentru că noi nu avem cultura asta. Sunt mulți români care merg pe Camino și ei nu-și cunosc țara. Nu-și știu dealurile, nu-și știu văile, nu știu ce avem“, mai spune Tibi .

Cum va funcționa acest El Camino românesc? Va exista o aplicație pentru el care le va spune călătorilor în ce zonă se află, unde se cazează,  ce pot mânca și care este cultura zonei respective. Tășuleasa Social va organiza inclusiv o tabără de sculptură în cadrul căreia bornele vor fi sculptate  în mod tradițional.

Amenajarea traseului din Bistrița-Năsăud a mers destul de repede, mai ales că Tășuleasa Social a găsit un bun partener în Consiliul Județean și a colaborat bine cu reprezentanții unitățilro administrative prin care trece Via Transilvanica.

„Depinde de fiecare județ. Noi am avut noroc că aici, în Bistrița-Năsăud, Consiliul-Județean s-a implicat foarte mult. Pentru că noi nu o să putem avea grijă pe veci de acest traseu și fiecare comunitate trebuie să aibă grijă de traseul ei după ce va fi gata. Se va merge pe drumuri publice, drumuri forestiere, cărări deja existente și nu se va intra pe asfalt. Doar la Valea Străjii și la Jelna se merge pe asfalt, dar sunt doar traversări, nu se merge pe drum. Nu a fost foarte dificil. Acuma dacă mergi pe toate văile astea găsești trasee. Dar ce a fost mai dificil a fost să găsim punctele astea de interes. Oamenii trebuie  să și vadă ceva, să și viziteze ceva, să mănânce… Se trece prin multe sate tradiționale. Noi am găsit o finanțare pentru trei ani de zile. Dar depinde foarte mult de autorități, pentru că e nevoie de foarte multe aprobări. E nevoie de aprobare de la mediu, de loc de construcție pentru montarea bornelor. Toată birocrația asta durează foarte mult. În Bistrița-Năsăud s-a putut, vrem să fie un exemplu în acest sens. Noi ne-am întâlnit cu toți, cu reprezentanți din  toate cele județe, toți au fost de acord. Acum o să vedem pentru că toți sunt de culori politice diferite, vom vedea până la urmă. Dar eu cred că dacă vom da gata traseul din Bistrița-Năsăud în septembrie o să fie un exemlu și pentru restul județelor“,  relatează alergătorul.

Care este însemnătatea spirituală a drumului? Tibi poate vorbi despre el însuși când vien vorba de drumurile și traseele care l-au pus la încercare. Dar, în ceea ce privește Via Transilvanica, fiecare român trebuie să își găsească calea interioară.

„Cred că fiecare în pare putem să-i găsim o însemnătate spirituală. O poveste cum are Camino e foarte greu să găsești în România. Dar eu cred că fiecare își va găsi un motiv de a străbate acest drum pe jos, se va regăsi în chestia asta. Să mergi, să vizitezi țara ta, să-ți cunoști țara, înseamnă foarte mult.  Străbate 10 județe și ai ce vedea prin ele“, încheie Tibi.

 

1 COMENTARIU

SPUNE-TI PAREREA