Zeci de tineri social-democrați participă în aceste zile la Școala Politică Regională, eveniment care se desfășoară astăzi și duminică la Colibița.

În prima zi a evenimentului, au participat, alături de tineri, „grei” din PSD. Au fost prezenți la Colibița Eugen Teodorovici – ministrul Finanțelor, Ioana Bran – ministrului Tineretului și Sportului, președintele Consiliului Județean – Emil Radu Moldovan, deputații Daniel Suciu și Doina Pană, sociologul Vasile Dâncu și mai mulți primari din județ.

Peste 100 de tineri participă la training-urile, dezbaterile și activitățile din cadrul şcolii politice.

„De ce? Pentru că un sistem politic mai bun și apropiat de oameni nu poate fi construit doar din interior păstrând câteva principii de bază: competență, caracter și dragoste de țară! (Sinceră, nu simulată). Ca societate am ajuns într-un punct în care toți constatăm lucrurile care nu sunt în regulă. Din păcate nu e suficient! Trebuie să vedem cum le putem schimba în cel mai inteligent mod și să trecem la fapte. Așa cum spunea dl Profesor Vasile Sebastian Dâncu în cartea “Triburile”: ”Acțiunea este calea regală de a face politică. Nu gargara, nici sloganul, nici frazele sforăitoare sau săritul zilnic la gâtul adversarului. Nu ne-am lăudat între noi, ci am căutat să vedem unde greșim, ce putem face mai bine! Am dezbătut de la administrație la politică națională și cred că ăsta e cel mai bun lucru în democrație: să spui ce gândești unora dintre oamenii care pot influența decizii”, spune Bogdan Ivan, liderul tinerilor social-democrați din județ și inițiatorul evenimentului, după prima zi de dezbateri.

Școala Politică a TSD continuă și mâine, cu concluzii și închiderea oficială a evenimentului.

 

SPUNE-TI PAREREA