Fundația Hope and Homes for Children, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bistrița-Năsăud inaugurează trei case de tip familial dezvoltate de Fundație în Năsăud și Bistrița în cadrul procesului de închidere a Centrului de Plasament Năsăud.

Marți, 3 iulie, ora 11.00, Năsăud – inaugurarea caselor de tip familial Năsăud 1 și Năsăud 2. Locație: Casa de Tip Familial (CTF) Năsăud 1, Piața Unirii nr. 11

La eveniment vor participa:

  • Emil-Radu Moldovan, Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud,
  • Mircea Romocea, Primarul orașului Năsăud,
  • Delia Rus, Directorul General DGASPC Bistrița-Năsăud
  • Ștefan Dărăbuș, Director regional, Europa Centrală și de Sud, Hope and Homes for Children.

Miercuri, 4 iulie, ora 11.00, Bistrița – inaugurarea casei de tip familial
Bistrița. Locație: CTF Bistrița, Strada Ion Pop Reteganu nr. 38

 La eveniment vor participa:

  • Emil-Radu Moldovan, Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud,
  • Ovidiu Teodor Crețu, Primarul orașului Bistrița,
  • Delia Rus, Directorul General DGASPC Bistrița-Năsăud,
  • Florin Cobârzan, HRBusiness Partner JYSK
  • Bianca Stegeran, Director Național Adjunct, Hope and Homes for Children.

Procesul de închidere a Centrului de Plasament Năsăud a început în septembrie 2014, când în instituție se aflau 70 de copii și tineri. Hope and Homes for Children, în colaborare cu DGASPC Bistrița-Năsăud și Consiliul Județean, au dezvoltat trei case de tip familial în localitățile Năsăud și Bistrița, în care vor locui 42 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani. Pe parcursul procesului de închidere, 40 de copii au părăsit centrul de plasament, fie prin integrarea lor în familiile naturale, sprijinirea pentru inserția socio-profesională, integrarea în familii de plasament sau transferul în alte servicii de protecție ale DGASPC Bistrița-Năsăud. Pe parcursul proiectului, numărul total de beneficiari a ajuns la 82 de copii și tineri.

SPUNE-TI PAREREA