Astazi se împlinesc 12 ani de la cumplitele inundații car au avut loc, în 20 iunie 2006, asupra comunei Târlișua.

Consecintele devastatoare ale acestora au fost date de 13 victime omenești și de pagube materiale imense.

Primarul comunei Târlișua, Vlăduț Purja, a postat un mesaj în memoria victimelor catastrofei.

“Astăzi, 20.06.2018, se implinesc 12 ani de la una dintre cele mai mari catastrofe naturale care a avut loc în comuna Târlișua, în urma căreia și-au pierdut viața 13 persoane. Din păcate, in fata mortii ne plecăm capul umili, realizând că suntem trecători cu toții. Să ne îndreptăm ochii către cer și să spunem; “Dumnezeu să îi ierte și să le dea odihnă vesnică celor trecuti în neființă”, rugându-ne totodată ca o astfel de tragedie să nu se mai repete”, a transmis Vlăduț Purja.

SPUNE-TI PAREREA