Cum a fost experiența mea în Spitalul Județean din Bistrița

Mărturisesc că n-am mai fost internat în spital de când aveam vreo 6 ani. Dar, cum o nenorocire nu vine niciodată singură :), imediat după nuntă am avut nu una, ci două experiențe cu Spitalul Județean din Bistrița.

Prima l-a avut ca protagonist pe un prieten din Lituania, venit în vizită, care, cuprins de euforia petrecerilor românești, s-a crezut viteaz, dar s-a ales cu o răceală nasoală. Paulius a ajuns la UPU, unde le-a explicat oamenilor de acolo că nu e nici din Lichstenstein și nici din Letonia, după care i-au făcut toate analizele gratuit, i-au dat două perfuzii și o rețetă și l-au trimis acasă. În vreo 3 ore a fost „rezolvat”, gata de plecare în Uganda, via Lituania. Personalul de la UPU, ireproșabil.

FOTO: Aici, Paulius a ajuns la spital, după ce a crezut că poate duce o nuntă întreagă la români.

A doua experiență a fost puțin mai nasoală, medical vorbind. Am ajuns la urgențe vineri noaptea, simptomele sunt mai puțin importante. După o grămadă de analize și litri de perfuzii, doctorii m-au internat. Deși era destul de aglomerat la UPU, cu oameni ajunși în stare gravă, medicii se mișcau cam ca Messi printre fundașii adverși, în zilele lui bune. E greu să ai răbdare cu oameni veniți de la țară după ce s-au tăiat cu toporul sau cu șoferi veniți la analize de sânge după ce au băut „numai 7 beri”. Cu toate astea, n-au auzit crize de isterie din partea personalului medical. Ce m-a impresionat a fost că soția unui domn în vârstă a venit cu un buchet de flori, culese de pe marginea drumului, în timp ce aștepta salvarea.

N-am fost internat în cel mai nou salon, dar arăta foarte bine, curat, cu paturi bune, saltele în stare foarte bună, lenjerie aproape ca acasă. Nu era aer condiționat, dar nici nu era cald. Asistentele, foarte amabile. Deși auzisem povești că se poartă urât cu pacienții sau că nu nimeresc venele, la mine nu a fost cazul. Și discuțiile cu ceilalți pacienți erau normale, amicale. Un 9.5 din 10 la capitolul ăsta. Deși acum descriu întâmplările pe un ton mai optimist, la Spitalul Județean din Bistrița, ca în orice spital, e multă suferință, vezi pacienți cu fețe schimonosite de durere. La Interne, de exemplu, auzi oameni care, după ce ies de la baie, exclamă „Mare e Dumnezeu!”.

În ceea ce privește partea medicală, faptul că în Spitalul Județean din Bistrița au venit doctori tineri e un plus. Dr. Laura Nat, medic specialist la interne, m-a investigat, cu analize complete, cu tratamente. M-a întrebat și de câte trei-patru ori pe zi cum mă simt, pentru mine fiind ceva surprinzător, pentru că îmi imaginam că în spital sunt doctori ursuzi și sictiriți, care te consultă o dată și apoi lasă asistentele să-și facă treaba. Review de 10 din 10. Într-un final, mai ales și cu o gastroscopie, la dr. Florina Dolha, pentru ca analizele să fie complete. Și acolo, dacă aș da un review, ar fi de 10 din 10.

Partea bună e că, deși unii prietenii de-ai mei credeau că nu scap ușor, mi-am revenit în vreo 3 zile, am mai stat vreo 3 în spital și pot spune că am testat pe pielea mea, chiar cu ace, faptul că investițiile în infrastructura medicală din Bistrița, dar și creșterea calității actului medical prin noul va de doctori tineri e evidentă.

P.S. În una din zile, când mă simțeam mai bine, am fost vizitat de popa spitalului. A zis o rugăciune și mi-a recomandat vreo trei cărți: „Vindecarea cu ajutorul minții” – Lissa Rankin, „Sănătate prin autosugestie conștientă” – Emil Coue și „Puterea extraordinară a subconștientului tău” – Joseph Murphy.