Administrația și politica locală din Bistrița-Năsăud mustește de oameni talentați și deosebiți. Pleiada de tineri politicieni care au invadat spațiul public în ultimii ani ne arată că avem potențial, noi, ca județ.
Majoritatea dintre ei au ajuns în funcții… pardon… toți au ajuns în funcții administrative datorită priceperii, muncii, talentului, dar, în special, datorită partidului și a prieteniilor dezvoltate în orașul-sat.
Unul dintre iluștrii oameni care veghează la bunul mers al lucrurilor din județ este subprefectul Ciprian Oprea Ceclan care, după cum îi spune și denumirea funcției, este al doilea după prefect.
Ciprian Oprea Ceclan a activat, până nu demult, în mediul privat, ocupând diferite funcții la reprezentanțe de mașini, la Leoni, iar punctul culminant al carierei sale a fost la Goldplast, unde a fost director de cercetare și dezvoltare, până în 2017, când a ales politica și administrația. Pare greu de înțeles de ce o persoană care are succes în mediul privat, alege să lucreze în administrație. Doar sloganul „follow the money” ne poate lumina. Dacă aflăm că subprefectul Ceclan câștigă lunar peste 10.000 de lei brut, pentru un job care presupune, în mare parte, activități de rutină de genul „particip și mă pozez la diferite evenimente”, „mă întâlnesc și mă pozez cu oamenii importanți” sau „stau toată ziua la costum”, parcă înțelegem logica părăsirii mediului privat, unde se cere performanță, pentru lucrul la stat, unde e bine și așa rău.
Acum, să nu înțeleagă lumea că funcția de subprefect nu necesită responsabilități. Ba, din contră, ai de-a face, uneori, cu situații extreme. În scurta sa carieră, subprefectul Ceclan a trecut prin momente grele, mai exact prin unul singur. În august 2017, când un om a murit după ce a căzut un copac pe el, în parc. Atunci, subprefectul Ceclan a dat un chix atât de mare la alertarea populației și la partea de explicații, încât instituția a fost nevoită să-și ia purtător de cuvânt de urgență. După episodul respectiv, Ceclan s-a mulțumit să comunice pe Facebook, cu poze și text, pentru a-și justifica existența.
Dacă vi se pare cunoscut și nu știți de unde să-l luați, vă amintim noi că Ciprian Ceclan a apărut pe afișele PSD-ului de la alegerile parlamentare din 2016. Pus de umplutură acolo, pe locurile codașe, să iasă la număr. L-a răsplătit partidul cu o funcție de consilier județean, unde a ridicat mâna de câteva ori. Apoi, fără nicio legătură cu partidul, a fost numit într-o funcție apolitică. Tot de umplutură.
Începem să înțelegem apropierea politicului de biserică pentru că, cu astfel de oameni în funcții care trebuie să gestioneze dezastrele, doar bunul Dumnezeu ne mai salvează.
Explicație foto: Ciprian Ceclan – în centru, dar putea fi oricare dintre personaje