Fostul președinte al Consiliului Județean, Liviu Rusu, a scăpat de problemele cu legea. La 6 ani de la scandalul care i-a adus sfârșitul carierei politice, Liviu Rusu a primit clasare, după ce nu s-a putut stabili cu certitudine săvârșirea înfracțiunii de luare de mită.

Deși Liviu Rusu a scăpat acum de problemele cu legea, cariera sa politică e terminată demult, după scandalul din 2012, când a fost acuzat de luare de mită și a fost dus la DNA pentru declarații. În urma acelui scandal, Liviu Rusu nu a mai candidat la președinția Consiliului Județean iar partidul său a pierdut puterea în județ, după ce Radu Moldovan a fost ales președinte. De altfel, PSD a profitat din plin de acel scandal și s-a instalat la cârma județului.

Ioan Andreica, inculpat în același dosar, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor și respectiv în Ministerul Dezvoltării, a fost trimis în judecată. În sarcina sa s-a reținut infracțiunea de trafic de influență

În comunicatul DNA de joi, 10 mai 2018, alături de Andreica au mai fost trimiși în judecată și inculpații:

SABĂU IOAN CLAUDIU în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență, în formă continuată (2 acte materiale)
PALADE ADRIAN, fost subordonat al lui Ioan Andreica, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de complicitate la trafic de influență
STAMATOIU CRISTIAN, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de cumpărare de influență în formă continuată (2 acte materiale)
COZARIUC MIHAI – MIRCEA, reprezentant legal al SC Interdevelopment SRL, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de cumpărare de influență
POPESCU LAZĂR, administrator al mai multor societăți comerciale, în sarcina căruia s-au reținut următoarele infracțiuni:
-complicitate la trafic de influență,
-instigare la spălare de bani în formă continuată (3 acte materiale)
STĂNESCU MIHAI, administrator al SC DUO MAT SRL (societate interpusă în transferul sumelor de bani reprezentând obiectul traficului de influență), în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de spălare de bani în formă continuată (două acte materiale)
STĂNESCU CEZAR, administrator al SC Șerban Lux SRL (societate interpusă în transferul sumelor de bani reprezentând obiectul traficului de influență) în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de spălare de bani
ISTRATE ION, persoană care controla SC El Arenal SRL în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de
-complicitate la trafic de influență în formă continuată (2 acte materiale),
-spălare de bani în formă continuată (2 acte materiale).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2009, la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului au fost alocate fonduri pentru derularea proiectului de sistare a funcționării gropilor de gunoi menajer din jud. Bistrița –Năsăud și de ecologizare a zonelor în care acestea au fost amplasate.

Contractul de realizare a lucrărilor a fost atribuit societății unei asocieri din care făcea parte și SC Interdevelopment SRL, autoritatea contractantă fiind Consiliul județean Bistrița Năsăud.

În condițiile în care au apărut o serie de dificultăți din partea autorității contractante în derularea contractului, inculpatul Stamatoiu Cristian, administrator de facto al SC Interdevelopment SRL, având acordul reprezentantului legal a aceleiași societăți, inculpatul Cozariuc Mihai –Mircea, a acceptat solicitarea inculpatului Sabău Ioan –Claudiu de a plăti anumite sume de bani care să asigure, pe de o parte, deblocarea plăților pentru lucrările executate, iar pe de altă parte să asigure pe viitor derularea contractului fără alte impedimente. 

În schimbul banilor, inculpatul Sabău Ioan –Claudiu a susținut că își va trafica influența, în mod direct sau alături de alți inculpați (Andreica Ioan, la data faptelor secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului), pe lângă președintele Consiliului Județean Bistrița –Năsăud, astfel încât autoritatea contractantă să asigure derularea contractului în condiții optime.Sumele de bani au fost plătite în perioada martie 2010 –martie 2011, în modalitatea indicată de inculpatul Sabău Ioan –Claudiu, în baza unor contracte de consultanță fictive (încheiate între SC Interdevlopment SRL – Sparver LLC, SC Interdevelopment SRL – SC El Arenal SRL și SC El Arenal SRL –SC Geogis Proiect SRL).
În mecanismul infracțional au fost implicați și inculpații Istrate Ion, persoană care controla SC El Arenal SRL, Popescu Lazăr, administrator al mai multor societăți comerciale între care Sparver LLC, precum și Andreica Ioan, fiecare dintre ei având un rol prestabilit, pe baza unei înțelegeri prealabile.

Concret, în perioada martie –decembrie 2010, la diferite intervale de timp, inculpatul Sabău Ioan –Claudiu a pretins sumele de 300.000 euro (martie 2010) și 89.900 lei (decembrie 2010) de la reprezentanții SC Interdevelopment SRL, prin intermediul lui Stamatoiu Cristian.

Primirea efectivă a banilor s-a făcut prin intermediul contractelor fictive, după cum urmează: 

-La data de 25.03.2010 a fost încheiat un contract între SC Interdevelopment SRL și firma Sparver LLC, în valoare de 100.000 euro, sumă de bani ce a reprezentat prima tranșă din suma pretinsă de inculpatul Sabău Ioan –Claudiu. Suma a fost efectiv achitată de către SC Interdevlopment SRL la data de 01.04.2010. O parte din bani, respectiv 25.500 euro i-a revenit lui Sabău Ioan –Claudiu, în baza unui contract de consultanță, iar o altă sumă, 17.000 euro, i-a revenit lui Andreica Ioan, în baza unui contract de consultanță încheiat de șoferul său, Palade Adrian cu firma Sparver.

-La data de 1.04.2010, a fost încheiat un nou contract de consultanță, de această dată între SC Interdevelopment SRL și SC El Arenal SRL (societate controlată de inculpatul Istrate Ion), în valoare de 200.000 euro. Inculpatul Istrate Ion a creat un mecanism comercial și financiar fictiv prin interpunerea societății SC Duo Mat Invest SRL, pentru a disimula proveniența și beneficiarii reali ai sumelor reprezentând obiectul traficului de influență. În cele din urmă, banii au fost retrași în numerar de inculpații Stănescu Mihai și o altă persoană.

-În luna decembrie 2010, suma de 89.900 lei a fost transferată, la solicitarea lui Stamatoiu Cristian, în baza unui contract de prestări servicii încheiat între SC El Arenal SRL și SC Geogis Proiect SRL. Ulterior, pentru încasarea sumei de 89.900 lei, inculpatul Sabău Ioan –Claudiu a beneficiat de ajutorul inculpatului Istrate Ion care, în baza unei înțelegeri prealabile, a creat circuitul financiar și comercial EL Arenal SRL –SC Geogis SRL –SC Șerban Lux SRL –SC Duo Mat Invest SRL.

În vederea confiscării speciale, s-au instituit măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpaților Stamatoiu Cristian, Cozariuc Mihai –Mircea, Andreica Ioan, Sabău Ioan –Claudiu, Istrate Ion, Popescu Lazăr, Stănescu Cezar.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bistrița Năsăud cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Față de Rusu Liviu Mihai, la data faptelor președintele Consiliului Județean Bistrița Năsăud (CJ Bistrița), s-a dispus clasare deoarece, din mijloacele de probă administrate în cauză, nu s-a putut stabili cu certitudine săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

De asemenea, din mijloacele de probă administrate în cauză, nu a rezultat că documentele utilizate în cadrul proiectului „Reabilitarea și închiderea depozitelor de deșeuri urbane, precum și a celor rurale neconforme din jud. Bistrița –Năsăud”, documente în baza cărora au fost obținute fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, ar fi fost false, inexacte sau incomplete.

SPUNE-TI PAREREA