Un incendiu a izbucnit în această după-amiază la o casă din centrul Bistriței, str. Ioan Luca Caragiale. Fumul gros care s-a ridicat deasupra locuinței afectate de incendiu a putut fi observat de departe.
La fața locului au ajuns pompirii cu două echipaje de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor și o platformă. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. O persoană care a suferit un atac de panică a primti asistență medicală de la un echipaj al ambulanței, aflat în trecere prin zonă, dar a refuzat transportul la spital.

La această oră, pompierii lucrează pentru lichidarea incendiului. Casa la care s-a manifestat incendiul era nelocuită. Pompierii militari au localizat și au lichidat incendiul în limitele găsite. Au fost afectate 50 mp de acoperiș și anexe alăturate pe o suprafață de circa 70-80 mp.

La fața locului au intervenit patru echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere, o autospecială de salvare și intervenție la înălțime și un echipaj de prim ajutor SMURD. Încă nu s-a stabilit cauza incendiului.

SPUNE-TI PAREREA