Pentru al treilea an consecutiv, o tradiție de origine săsească este pusă în practică la Bistrița, în apropierea sărbătorilor Pascale. Este vorba de împodobirea unui copac din fața Bisericii Evanghelice cu ouă colorate. La evenimentul de anul acesta au luat parte primarul municipiului, Ovidiu Crețu, viceprimarii Cristian Niculae și Gelu Muthi, precum și George Avram, city-manager.
„Tradiția de origine săsească, premergătoare celei mai mari sărbători creștine, Învierea Domnului Iisus Hristos, împodobirea copacului cu ouă de Paști, a avut loc azi la Bistrița.
Pentru al treilea an consecutiv, elevi de la școlile gimnaziale și liceele din municipiul nostru, precum și elevi voluntari de la Cercul de pictură „Alexandru Roșu” al Centrului Comunitar pentru Tineret Bistrița, au împodobit cu ouă un copac din fața Bisericii Evanghelice pentru a marca apropierea Sfintelor Paști într-un mod deosebit, plin de culoare și farmec.
Alături de copii, ne-am bucurat și noi adulții, simțind spiritul și emoția sărbătorilor pascale, foarte aproape de noi !
Mulțumim copiilor și dascălilor care cu grijă îi îndrumă zi de zi, pentru această frumoasă activitate, în care si-au dovedit cu toții creativitatea și măiestria!
Sărbători fericite !”, a transmis viceprimarul Cristian Niculae.
Dragi copii. Ce faceti voi este foarte frumos si plin de gingasie. Ce face nenea Primar si administratia condusa de el este foarte trist si necrestinesc. La anul nu o sa mai aveti unde sa agatati oua si lucrusoarele create de voi pt. ca acel copacel si inca 100 ca el vor fi taiati la comanda celor care zic ca administraza orasul, dupa bunul lor plac. Urmeaza o asa zisa modernizare cu cheltuirea inutila de multi bani, si va fi scoasa iarba, rondourile cu flori si taiati copacii. Astfel in locul lor se vor monta dale, betoane si borduri, desi aceasta operatiune s-a facut si in prezent trotuarele sunt bune si nimic nu este rau in acea piata. Poate voi si parintii vostri o sa il rugati pe nenea primaru sa-i fie mila de voi si sa va asculte sa nu taie copacelul vostru si pe ceilalti la fel. Nenea Balan nu poate sa se opuna singur la DRUJBA primariei, si daca o face este scos afara din Primarie cu MILITIA LOCALA pt. ca am patit-o deja.