Agenția Națională de Integritate s-a sesizat cu privire la un conflict de interese administrativ în care s-a aflat fostul primar al comunei Feldru, Ștefan Sângeorzan.
Astfel, în perioada în care era primar, Ștefan Sângeorzan „a semnat Dispoziția privind constituirea Comisiei de concurs pentru ocuparea posturilor de referent debutant și muncitori necalificați în cadrul aparatului propriu al Primăriei Comunei Feldru, ca personal contractual”.
Ulterior, acesta a semnat Dispoziția privind încadrarea fiului său, pe postul de referent debutant în cadrul aparatului propriu al Primăriei Comunei Feldru (începând cu data de 10 iulie 2008) și Fișa postului referent debutant cu atribuții de Șef serviciu situații de urgență din data de 10 iulie 2008.
„De asemenea, persoana evaluată a semnat Contractul individual de muncă încheiat între Primăria Comunei Feldru (angajator) și fiul persoanei evaluate (salariat), privind angajarea acestuia din urmă în funcția de Șef serviciu situații de urgență pe perioada nedeterminată”, mai arată ANI.
Ștefan Sângeorzan a încălcat dispozițiile art. 70 și art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004.
Domnule Augustin Danci nu mi-as fi pus numele la asa articol …trist daca atat e tot ce puteti ca jurnalisti
de ce, doamna Alina? Ce nu e adevarat din ce am scris?