A candidat la alegerile parlamentare, în anul 2012. Deși a obținut mai multe voturi decât Ioan Oltean, Pugna a rămas acasă, din cauza sistemului de redistribuire. A primit, ca premiu de consolare, un post de vicepreședinte la Consiliul Județean, post în care nu s-a remarcat cu aproape nimic în spațiul public, în cei 4 ani.

În 2016, a candidat din nou la parlamentare. Nu a ieșit nici de această dată. A primit, ca premiu de consolare, un post de secretar de stat la Ministerul Culturii, unde, probabil, își face treaba. Spunem probabil pentru că nu iese niciodată cu declarații sau cu rapoarte de activitate, ca să știe lumea cum își justifică existența. Sandu Pugna apare doar la evenimente, sfințiri, sindrofii, dar proiectele importante implementate ca secretar la minister sunt ca dosarele X.

Ca orice cântăreț care se respectă, Sandu Pugna a pus la teșcherea suficient cât să-i ajungă la bătrânețe. Acesta are un depozit bancar de 206.932 de lei și nu are grija zilei de mâine. Cu un salariu de secretar de stat, care depășește 1500 de euro lunar, în mână, Sandu Pugna are două terenuri în Teaca, un apartament în Bistrița și o casă în Teaca. Ca orice pesedist care se respectă, Sandu Pugna are două autoturisme modeste, marca Ford, unul din 2001 și unul din 2008. Sandu Pugna a acordat un împrumut de 45.000 de lei și, evident, nu are niciun credit.

Soția sa, Eugenia, lucrează la Finanțe și are un salariu micuț, de 2000 și ceva de lei pe lună. Vocea și talentul i-a adus sume frumușele lui Alexandru Pugna. Într-un an de zile, Pugna a încasat, din spectacole, colaborări și drepturi de autor, suma de 31.200 de lei, bani declarați oficial, în declarația de avere. Cam puțin, ținând cont de sumele vehiculate de artiștii care cântă la nunți și alte sindrofii cu specific tradițional românesc.

Sandu Pugna este acționar la Iproeb Bistrița, unde deține acțiuni în valoare de 59.000 de lei și a mai încasat, într-un an (2016), 40.000 de lei cu Asociația Pană de Păun, de la Primăria Bistrița, bani cheltuiți însă pentru desfășurarea festivalului de folclor.

Și dacă tot e astăzi Ziua Îndrăgostiților, lăsăm mai jos câteva versuri ale lui Alexandru Pugna, versuri de o greutate culturală deosebită și cu o încărcătură spirituală nemaipomenită:

„Mândră, gura ta izvor, la, la, la, lai, la
Când dă apă, când dă dor, la, la, la, lai, la
Și gurița tare-i dulce, de la ea nu m-aș mai duce
Zi, măi!”

SPUNE-TI PAREREA