Robert Sighiartău, ales secretar general al PNL prin împrejurări încă neelucidate, s-a descurcat, până acum, de minune, în postura de a sta la poză lângă Ludovic Orban. Oriunde apărea Orban, hop! și Robert.

În ultimele luni, Robert a fost un fel de valet sau de purtător de servietă al președintelui PNL, nelipsit de la întâlniri oficiale, nunți, chermeze și chiar înmormântări. Din fericire pentru toată lumea, în special pentru PNL, Robert s-a mulțumit, până acum, mai mult cu statutul de statuie lângă Orban.

Astăzi însă, auzind probabil că e bine să faci opoziție, Robert s-a trezit să vorbească. De fapt, nu chiar să vorbească, ci să trimită un comunicat de presă prin care cerea demisii și critica Guvernul. Mai exact, Robert a cerut demisia lui Ionuț Mișa de la șefia ANAF. Atâta doar că Mișa nu e (încă) șef la ANAF!

O fi auzit Robert sau cine îi scrie comunicatele că Mișa e în cărți pentru funcția de șef la ANAF și s-a gândit să îi ceară, anticipat, demisia. Gafa a fost taxată repede de presa națională și le-a dat un nou prilej cârcotașilor să facă mișto de penibilii din PNL care, dacă politica ar fi un meci de fotbal, nu l-ar putea câștiga nici dacă PSD-ul și-ar da vreo 5 autogoluri.

Situația dată ne arată încă o dată că PNL Bistrița-Năsăud are, totuși, o pepinieră bogată de personaje ridicole pe care le trimite, o dată la patru ani, în Parlament.

După deosebiții Dobra și Dolha, PNL Bistrița-Năsăud a dat acum țării un alt ilustru parlamentar, în persoana lui Robert Sighiartău. Pe care liberalii, în inteligența și în priceperea lor de a face politică, l-au și pus secretar la nivel național. Doamne ajută! Pardon! Doamne ferește!

2 COMENTARII

  1. Toată lumea își pune speranțele în generația tânără. Mi se pare că ne cam grăbim! Generația părinților generației tinere la care ne referim și pe care ne-o dorim cât mai activă ce trebuie să facă? Să dispară din viața publică? Acest lucru este absurd, din punctul meu de vedere! Vechiul și noul trebuie să coexiste, așa este natural. Tinerii trebuie să învețe cum să se pregătească pentru a aduce un plus de valoare societății. De aceea, părinții ar fi bine să-i învețe să se informeze corect, din surse sigure, nu de pe Facebook!

SPUNE-TI PAREREA