Singurul deputat liberal bistrițean, Robert Sighiartău, a mai bifat o mare realizare în cariera sa politică. Într-o perioadă în care țara arde și se iau decizii cruciale pentru viitorul României, Robert nu stă pe margine și comentează pe Facebook ca voi, sarakilor!

Robert e acolo, în mijlocul acțiunii, la masa bogaților, unde se iau deciziile! Robert e alături de președintele României, Klaus Iohannis. În timp ce voi, sarakilor, negociați, cu doamna care vinde zarzavaturi în piață sau, în cel mai fericit caz, când cumpărați o mașină din târg de la Livezile, Robert negociază cu primul om în stat.

Nu, poza nu e în Photoshop, cum tindeți să credeți, Robert Sighiartău, tânăr politician bistrițean de perspectivă, chiar a fost ieri la masă cu Președintele! Bine, Robert era mai pe colț așa, dar ce contează asta?

Robert a mers, cu Ludovic și cu Raluca (nu ne dăm seama exact din poză dacă e Raluca, că și ea e pe colț) să solicite alegeri anticipate. Bine, în loc de alegerile anticipare pe care le-au solicitat Ludovic cu Robert și cu Raluca, am primit-o pe Viorica, dar nici asta nu contează prea mult. Important e că Robert a fost acolo, cum era marele Inzaghi tot timpul în fața porții, cu deosebirea că italianul marca des, în timp ce Robert e cam ratangiu.

P.S. Știm că vă roade invidia, dar asta e. Munciți și voi, ca Robert, și o să ajungeți sus.

 

 

 

SPUNE-TI PAREREA