SANYO DIGITAL CAMERA

Bogdan Istrate, angajat al Primăriei Sângeorz-Băi, a fost concediat anul trecut, în luna mai. Crezând probabil că în Primărie e ca la Rapsodia, unde poți să dai afară un om pentru că așa vrei tu, Traian Ogâgău l-a concediat, abuziv, pe Bogdan Istrate, invocând motive aberante.

Acesta era angajat pe postul de inspector pe probleme de mediu, iar motivarea din decizia de concediere a fost că se înființează Poliția Locală și nu mai este nevoie de postul respectiv. Motivul a fost însă unul absurd și neîntemeiat, pentru că polițiștii locali nu pot exercita atribuțiile unui inspector de mediu. Mai mult, în Primărie mai era un post de inspector de mediu, pe care Traian Ogâgău l-a păstrat. Nici factorul economic nu e în favoarea primarului, care a înființat trei postul de polițist local, un astfel de post generând costuri mult mai mari.

Bogdan Istrate urma a contestat în instanță decizia, convins fiind că i s-a făcut o nedreptate. La prima instanță, Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis contestația lui Bogdan Istrate și a decis repunerea imediată a acestuia în funcție. “Constată nulitatea absolută a Dispoziţiei de încetare a contractului individual de muncă nr.205 din 12 mai 2017, emisă de PO SB.Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii Dispoziţiei de încetare a contractului individual de muncă, cu obligarea pârâtului la plata către reclamant a unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii şi până la repunerea în funcţia deţinută”, se arată în decizia instanței din Bistrița.

Nici la Curtea de Apel Cluj, Traian Ogâgău n-a avut sorți de izbândă. Astfel, prin decizie definitivă, Bogdan Istrate va trebui să fie repus în funcție în cel mai scurt timp. De asemenea, din cauza unui abuz făcut de primarul Traian Ogâgău, Primăria va trebui să îi plătească și salariile pe perioada în care a fost concediat.

Acest episod arată încă o dată că primarul Traian Ogâgău este paralel cu procesul administrației publice și că vrea să conducă Primăria ca pe propriile afaceri, unde “taie și spânzură”, după bunul plac, fără să respecte nicio regulă.

SPUNE-TI PAREREA