Una dintre cele mai distruse străzi din Bistrița este strada Colibiței. Uitată de autorități, strada arată ca după bombardament și, dacă nu se intervine, în scurt timp nu se va mai putea circula cu mașinile pe ea, din cauza gropilor multe și mari.

Cetățenii din zonă sunt extrem de revoltați.

„Nu pot să cred că încă in 2018 mai există astfel de străzi în minunatul meu “ oraș stațiune “ de fapt nu e al meu , e al Domnului Crețu. Vineri postam ceva în legătură cu parcarile mult prea scumpe iar acum vreau sa leg postarea aceasta cu cealalta ca să capete sens. Deci cum să avem parcari asa de scumpe si drumuri asa de proaste ?! Am ales să pun doar două poze, fiindca e mult și peste și așa”, a scris un bistrițean pe Facebook.

„Deci domnule Primar sau mă rog, mă adresez aici catre persoana sau persoanele care ar trebui sa se ocupe de drumuri in oraș , am si eu o intrebare care sună cam așa .
Dacă eu vreau să “ mă dau “ cu schiurile la mine pe stradă oare “mă dau “ in siguranță sau vine SMURD-ul că am picat in groapă si m-am rupt si eu si schiurile ? Sănătate”, a mai scris acesta.

2 COMENTARII

  1. Strada Colibiței se află in procedura de licitatie pentru lucrarile de execuție!In acest an se se moderniza cu siguranta!Stim ca lucrurile nu se pot face de la o zi la alta,asadar avem rabdare si lasam primaria sa-si faca treaba!

  2. Pe bune???De pe o zi pe alta ziceti?Asa le spuneti la 35 de ani de cand bateam eu mingea pe aceasta strada si ea arata exact la fel,zile?Am impresia,defapt nu am impresia,sunt absolut sigur ca ne luati pe toti de prosti,psd-isti corupti si manjiti ce sunteti.Dar va veni si timpul cand aroganta voastra va fi singura amintire pe care o veti mai avea cand veti privi cerul de dupa niste zabrele groase exact asa ca obrazul vostru de acum…

SPUNE-TI PAREREA