Casa Regală a României a anunţat că Regele Mihai a murit, la vârsta de 96 de ani.

regele mihai a murit

Mihai I a fost ultimul monarh al României.Mihai I s-a născut la 21 octombrie 1921, la Palatul Peleş. El a devenit rege la doar 6 ani.

Citește biografia Regelui Mihai aici!

Regele Mihai şi Regina Ana au vizitat judeţul Bistriţa-Năsăud în anul 1997, fiind primul an în care Familia Regală a avut voie să vină în ţară şi Regele Mihai a primit cetăţenia română.

Exact acum 19 ani, în luna august, Bistriţa-Năsăud a primit vizita Familiei Regale. 1997 a fost primul an în care Regele Mihai a fost primit cu braţele deschise în România, primind cetăţenia română. În acelaşi an, Regele Mihai şi Regina Maria au venit în judeţul nostru, unde au stat o săptămână, vizitând mai multe localităţi, biserici şi obiective.

Vizita a fost organizată de către PNŢ, iar Cuplul Regal a fost primit de către prefectul de atunci,Dorin Popescu şi primarul oraşului Bistriţa, Pavel Popescu.

Mai multe fotografii cu momentele vizitei au fost publicate de către fostul consilier judeţean PDL, Vasile Şomlea.

Din fotografii se vede cum Regele şi Regina sunt primiţi la Bistriţa, de către oficialităţi, ziarişti şi simpli bistriţeni, dar şi cum iau masa la Salonul Jonathan Harker, Hotel Coroana de Aur.

Printre localităţile vizitate de Regele Mihai şi Regina Maria s-a numărat şi comuna Telciu, unde ei au fost la Biserica Greco-Catolică, semnând în Cartea de Aur a lăcaşului de cult, care poartă hramul Sfinţilor Apostoli „Petru şi Pavel“.

SPUNE-TI PAREREA