Mall-ul B1 Retail Park, de pe Calea Moldovei, a fost deschis oficial în această după-amiază. Deschiderea pentru publicul larg va avea loc joi dimineața, de la ora 9.00.

La deschiderea oficială, care a început la ora 17.00, au luat parte primarul Bistriței,Ovidiu Crețu, prefectul Ovidiu Frenț, președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan. Oficialitățile și invitații au fost primiți pe covor roșu, cu șampanie.

Primarul Crețu și prefectul Frenț au tăiat panglica la inaugurarea complexului comercial, în prezența câtorva zeci de invitați și ziariști.

“E un cadou pe care bistrițenii îl primesc de sărbători și ne bucurăm că vor putea, copiii, tinerii și nu numai, să își găsească produsele pentru care noi alergam aproape în fiecare weekend la Cluj. Îi felicit pe investitori și sper să vină cât mai mulți bistrițeni. Trebuie să spun că acest complex comercial este proiectat de un bistrițean, Flavius Muntean”, a spus prefectul Ovidiu Frenț la deschidere.

„E un moment important în viața municipiului Bistrița, încă o piesă de puzzle pentru ccea ce numeam, în urmă cu mai mulți ani, Bistrița europeană. Am visat acest lucru, am visat aceste magazine, acest gen de investiții. În 2009 sau, mai exact, 2008, avântul economic a fost frânat. Erau intenții încă de pe vremea aceea să se construiască în zona asta centre comerciale. Din păcate, criza economică ne-a împins cu câțiva ani.
În iunie sau iulie am fost invitat să arunc o lopată de nisip și mi-a spus atunci domnul director că, în luna noiembrie, o să deschidă centrul și că magazinele vor fi deschise. Am fost sceptic, vă spun foarte deschis. Conjunctura extrem de favorabilă, un investitor activ, un investitor dinamic, cu forță economică, un proiectant bun și realist și un constructor determinat și de valoare au făcut posibil ca astăzi, în luna noiembrie, 22, să participăm la inaugurarea primei părți a investiției. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit pentru un cadou făcut bistrițenilor de Crăciun!“, a spus primarul Ovidiu Crețu.

Chiar dacă nu au stat în prim plan, la eveniment au luat parte și mau mulți muncitori din echipa care a muncit la această investiție.

NewYorker, H&M,  CCC, Deichman, Flanco, Taco, Pepco, Hervis Sports și Noriel sunt câteva dintre brandurile care se vor regăsi în Bistrița Retail Park.

 

 

 

 

 

SPUNE-TI PAREREA