Prezentat ca un stâlp al liberalismului din comuna Târlișua, Ioan Rus e mai degrabă un exemplu de „așa nu” pentru comunitate. Președintele PNL Târlișua are amenzi neachitate de peste 12.000 de lei, unele pentru fapt nedemne pentru un om politic care vorbește despre corectitudine.

Mai grav este că Ioan Rus a apărut în conferință de presă alături de președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, pozând într-un om corect, care vrea binele comunității.

După ce am primit mai multe sesizări din partea cetățenilor comunei Târlișua, cu privire la neregulile pentru care a fost amendat Ioan Rus, am cerut, printr-o adresă oficială la Primărie, pe legea 544 privind liberul acces la informații de interes public, datoriile pe care le are liberalul Ioan Rus la buget.

Ioan Rus, cel care s-a apucat să tragă semnale de alarmă legate de problemele comunei, are de plătit amenzi considerabile pentru mai multe nereguli pe care le-a făcut în trafic. Liberalul a fost amendat de mai multe ori pentru nepurtarea centurii de siguranță, pentru depășirea vitezei legale, pentru că nu avea actele la el când a fost oprit de polițiști, pentru depășire neregulamentară, pentru că nu deținea RCA valabil, pentru că a traversat prin loc nepermis, pentru că nu avea vizibile plăcuțele de înmatriculare. Mai mult, Ioan Rus a fost amendat pentru fapte mult mai grave. Acesta a fost surprins, de mai multe ori, transportând material lemnos fără a avea aviz de însoțire și a primit trei amenzi de câte 2000 de lei fiecare, pentru această faptă.

Ioan Rus, liberalul care pozează acum în om corect și dă lecții de moralitate la conferințele de presă ale PNL-ului, nu și-a plătit amenzile de 7 ani! Acesta riscă să fie executat silit! În cazul în care nu există posibilitatea executării silite a acestuia, va fi nevoit să facă muncă în folosul comunității.

PNL încearcă din răsputeri, în ultima perioadă, să facă opoziție, pentru a mai câștiga capital electoral în județ. Ioan Turc s-a activat, dar nu prea are oameni credibili și face gafe serioase. După ce a făcut scut în fața lui Traian Ogâgău, și el certat cu legea, dar mai ales cu cetățenii orașului Sângeorz-Băi, Turc a ieșit în față cu liberalii din Târlișua, printre care șeful PNL din comună, Ioan Rus, care este și mai puțin credibil, încălcând legea de nenumărate ori în ultimii ani și refuzând să plătească pentru acțiunile sale.

„O zi frumoasă la Târlişua, unde s-a format noua echipă locală a Partidului Național Liberal condusă de Ioan Rus. Suntem încrezători în coeziunea şi forța PNL Târlişua care astăzi a plecat pe un drum nou”, transmitea PNL în martie 2017, care a ales un președinte de organizație locală fără ca măcar să verifice ce hram poartă.

ioan1 ioan2 ioan4

 

 

 

3 COMENTARII

  1. fara aviz nici acte pe lemene nu avea ca lea furat lemenele trebui cercietat mult a batut oameni si dupa ce dadea sangele mai lovea investiga mai mult sa aratati adavaratul antihist

  2. Se pare ca interlopul are imunitate.Daca nu are padure deducem ca materialul lemnos l-a furat.In forma continuata furtul se pedepseste altfel.Coroborat cu atacul concertat asupra autoritatilor ne arata faptul ca a constituit un grup infractional care sub umbrela unui partid a hartuit oameni din institutii cu scopul vadit de a slabi controlul legal al acestora.Infractiunile comise in Italia ne spun ca avem de a face un interlop feroce.

  3. mai asteptati sapte ani si apoi rugatil sa isi plateasca amenzile.in ce tara traim ca daca unul din noi nu isi plaste ceva trimit astia hartii de parca este sfarsitul lumii dar interlopul nu are platite de sapte ani si este bine mersi sef de partid
    politia nu a facut bine amenzile furtul de mai multe ori inseamna dosar penal

SPUNE-TI PAREREA