A ajuns primar promițându-le oamenilor că vrea să facă lucruri bune pentru orașul Sângeorz-Băi, dar își urmărește doar interesul personal. Are un salariu frumușel ca primar, deși petrece timp pe la restaurantele pe care le deține sau se războiește pe Facebook în timpul serviciului. Traian Ogâgău nu se dezminte și tot mai des minte.

Sub pretextul că vrea să scape Sângeorzul de o clădire dărăpănată, i-a mai fraierit o dată pe oameni. A cumpărat clădirea vechii policlinici în nume propriu, folosindu-se de calitatea de primar și apoi i-a vândut-o unui prieten. Băiat deștept fiind, din această tranzancție, a câștigat, practic fără niciun efort, un ciubuc de 10.000 de euro. Mai mult, a și mințit, în direct la televiziune, când a fost întrebat cu cât a fost cumpărată clădirea.

„S-a făcut evaluarea la 17.000 de euro, m-am dus la negocieri la Cluj. I-am prezentat evaluarea… Primăria nu poate cumpăra mai scump decât evaluarea făcută și dânsa nu a vrut să discute decât de o sumă mult mai mare. Atunci i-am dat eu personal 37.000 de euro pe această clădire. O să vedem ce facem cu ea, o vând mai departe sau…”, a declarat Ogâgău după ce a cumpărat clădirea.

Vezi în video cum declară că a cumpărat-o cu 37.000 de euro!

Șmecher și afacerist, Ogâgău a “umflat”, de fapt, suma pe care a dat-o în realitate pe clădire. Conform unor surse foarte bine informate din anturajul lui Traian Ogâgău, acesta a cumpărat clădirea cu 27.000 de euro, nu cu 37.000, cum a declarat! Contactată telefonic, Corina Geles, fosta proprietară a clădirii, a confirmat că a primit 27.000 de euro de la Traian Ogâgău, fără a face alte comentarii. Valoarea tranzacției poate fi confirmată și de avocatul fostei proprietare.

Mai departe, Traian Ogâgău a vândut clădirea vechii policlinici unui prieten, cu suma de 37.000 de euro, lucru care reiese chiar din contractul celor doi. Inițial, Ogâgău a mințit și cu privire la cel căruia i-a vândut-o.  întrebat, în cadrul unei emisiuni televizate, cine este proprietarul clădirii, Traian Ogâgău minte cu nonșalanță. „Nu știu, un domn din Bistrița, eu am renunțat la ea”, a răspuns Ogâgău, care de fapt i-a vândut-o unui prieten. Vezi aici cui i-a vândut imobilul.

Așadar, a câștigat 10.000 de euro fără niciun efort, punând interesul personal, adică banul, în cazul de față, în fața interesului cetățenilor. Clădirea, cu 6 arii de teren, e în centrul orașului și se putea realiza un obiectiv important pentru oraș, dar a ajuns în posesia unui prieten de-al lui Traian Ogâgău.

Fățărnicia primarului se vede încă o dată, din această afacere imobiliară. Smerit, Traian Ogâgău le-a povestit sângeorzenilor că a cumpărat clădirea pentru că era un pericol public când, de fapt, el a cumpărat-o ca să câștige bani. Și nu puțini.

Acest lucru, dar și modul în care s-a împărțit bugetul orașului (vezi aici cum a împărțit contractele Primăriei cu prietenii și apropiații), arată încă o dată scopul pentru care Ogâgău s-a hotărât să devină primar: să facă bani pentru el și pentru apropiații lui!

1 COMENTARIU

SPUNE-TI PAREREA