Almudena Rodríguez va juca la mondialele de handbal din Germania. Handbalista CSM Bistrița a fost convocată la lotul național al Spaniei, pentru a juca la Campionatul mondial de handbal din perioada 1-17 decembrie.

Interul dreapta va ajunge în 20 noiembrie în țara natală pentru ca mai apoi împreună cu celelalte jucatoare iberice să facă deplasarea în Germania, informează pagina oficială a CSM Bistrița.

Naționala feminină de handbal a Spaniei a fost repartizată în Grupa A la Campionatul Mondial 2017 din Germania, alături de Franța, Slovenia, Angola, Paraguay și România. Spania va întâlni Angola pe 2 decembrie, Paraguay în 3 decembrie, România în 5 decembrie, Franța în 7 decembrie și Slovenia în 8 decembrie.

Echipele clasate pe primele patru locuri în grupă se vor califica în optimile de finală. Per total la Campionatul mondial de handbal din Germania participă 24 de selectionate, în patru grupe a câte șase echipe fiecare.

Spania a învins România la CM 2015 (în grupă), a ocupat în final locul 12 iar la Europenele de anul trecut s-a clasat pe 11.
România este singura echipă prezentă la toate cele 23 de ediții ale Campionatului mondial (2017 inclusiv).

Campionatul mondial de handbal feminin din 2017 va fi a XXIII-a ediție a turneului organizat Federația internațională de handbal. Germania a mai găzduit turneele finale din 1965 și 1997.

SPUNE-TI PAREREA