Ziua de 25 octombrie este ZIUA ARMATEI ROMÂNIEI, o zi de cinstire pentru eroismul şi jertfele prin care, de-a lungul vremii, oştirea noastră şi-a îngemănat faptele de arme cu soarta neamului românesc, îndeplinindu-şi misiunea nobilă de a apăra unitatea naţională şi integritatea teritorială a statului român.

Cu ocazia acestei zile de sărbătoare, structurile Brigăzii 81 Mecanizată „General GRIGORE BĂLAN”, din toate garnizoanele, vor organiza o serie de activităţi culturale, adunări festive, ceremonii militare, acţiuni de promovare a carierei militare şi prezentări de tehnică, armament şi echipamente militare.

În garnizoana Bistriţa, manifestările dedicate acestui eveniment se vor desfăşura după următorul program:

– în perioada 17 – 24 octombrie, echipele formate din militarii brigăzii şi reprezentanţi ai Centrelor Militare Judeţene vor prezenta elevilor aspecte privind semnificaţia Zilei de 25 Octombrie, oferta educaţională privind urmarea carierei militare, precum şi prezentări de standuri cu armament şi echipamente din dotarea marii unităţi, aceste activităţi desfăşurându-se sub egida „ Ziua Armatei României în şcoli”;

– în perioada 22 – 26 octombrie, la Cercul Militar Bistriţa, va fi deschisă o expoziţie numismatică, iar în perioada 23-25 octombrie, în aceeaşi locaţie, se va desfăşura o expoziţie de grafică şi sulptură;
– în data de 23 octombrie la ora 14.30, va avea loc un spectacol al Ansamblului Cercului Militar Bistriţa şi a muzicii militare a garnizoanei Bistriţa, la Cercul Militar;
– începând cu orele 11.00, pe pietonalul Liviu Rebreanu, va avea loc o expoziţie de tehnică, echipamente militare şi armament;

– Ceremonia militară dedicată acestui eveniment va avea loc în data de 25 octombrie, începând cu orele 14.00, la Monumentul Eroilor din Piaţa Petru Rareş a municipiului Bistriţa.

Manifestările organizate în garnizoana Bistriţa se vor încheia cu Ceremonia de Retragere cu Torţe, în data de 25 octombrie, între orele 19.00 – 20.00. Aprinderea torţelor se va face în curtea Protopopiatului Bistriţa, militarii urmând să se deplaseze pe itinerarul: Protopopiatul Bistriţa – Pietonalul Liviu Rebreanu – Piaţă Centrală-Primărie – Str. Gheorghe Şincai – Str. Gării – B-dul Republicii – Str. 1 Decembrie – Str. Avram Iancu.

ar4 ar3 ar2 ar1

SPUNE-TI PAREREA