15 copii, fete și băieți, își încep încălzirea în sala de sport de la Colegiul „Grigore Moisil”, din Bistrița. Cel mai mic are 3 ani și jumătate și îl cheamă Flaviu. Execută corect aproape toate exercițiile, la o vârstă la care majoritatea copiilor se tăvălesc pe jos pentru că nu vor să facă nimic. Se mai uită, din când în când, la mama lui, care privește de pe margine.

Încep să numere în japoneză. Fandări, extensii, alergări ușoare, sprinturi. Exercițiile de încălzire se intensifică. În mijlocul lor, antrenorul Marius Pop, care și-a dedicat 23 de ani, din cei 27 ani săi, artelor marțiale. După încălzire, urmează exerciții mai grele, sărituri printr-o scară poziționată la orizontal, mersul în mâini și în picioare. Marius le arată micuților (și nu numai, sunt în sală tineri care au peste 25 de ani) câteva procedee de luptă.

„Coordonarea e foarte importantă, dacă pleacă, trebuie să fiu lângă el tot timpul, dacă mă atacă, mă retrag, mă deplasez mult, urmăresc adversarul”, le exemplifică Marius Pop, cu un oponent pe măsura lui.

Antrenamentul durează aproximativ o oră și te învață, de la exerciții de relaxare-respirație, până la numărat în japoneză și luptă unu la unu.

Karatele Kyokushin este un sport de tradiție în Bistrița-Năsăud. Marius Pop a început karatele de la 4 ani și are, în prezent, centura neagră cu 1 Dan. Fost campion european și național la karate, a ales drumul antrenoratului în urmă cu 6 ani, când și-a deschis secții de karate kyokushin la Feldru și la Dumitra și, în prezent, pregătește peste 70 de sportivi, mulți dintre ei cu rezultate notabile pe plan național și nu numai, uni participând cu succes și la „Românii au talent”.

„Sala de la Bistrița am deschis-o de o săptămână, trei antrenamente am apucat să facem. S-au adunat 15 copilași până acum. Sunt foarte mulți doritori. Eu nu am vrut să antrenez în Bistrița, dar părinții m-au rugat foarte mult să deschid și aici o sală, fiindcă mulți dintre ei făceau naveta la Dumitra, la antrenamente”, povestește Marius Pop, antrenorul de la CS Kyokushin Someș Bistrița, care are câțiva campioni la club și așteaptă Cupa României, concurs care va avea loc în decembrie.

Să ții copii de 4-5 ani, conectați o oră la antrenamente nu e foarte ușor. „La primul antrenament mi-a fost foarte greu, fiindcă nu știau nici unde să privească, stânga-dreapta, nu alergau corect, nu mergeau corect. După circa 30 de minute, au început să înțeleagă cum e sistemul în sală, cum trebuie să alerge, dacă au voie să facă anumite mișcări. Câțiva dintre ei au început să prindă numărătoarea în japoneză. Mulți dintre părinți erau uimiți că știam, de la primul antrenament, cum îi cheamă pe toți copiii. Pe mine nu m-a interesat niciodată cum îl cheamă pe părinte, cu ce se ocupă, m-a interesat doar despre copil, dacă e sănătos, dacă poate să facă sport, să-l ajut să facă”, povestește Marius, care-i lasă pe părinți să asiste la antrenamente, pentru unii copii sunt foarte mici și părinții „trebuie să prindă încredere în copil, să vadă cum e să faci un copil educat, care practică un sport.

Sfaturi pentru părinți

Marius, care a făcut sport de la 4 ani, spune că orice copil trebuie să facă mișcare. „Pe copilul meu l-aș îndruma să facă înot și încă un sport. Ori karate, ori fotbal, baschet, ce-și alege el. Un copil care se antrenează de mic, se descurcă binișor la orice sport. Are deprinderi care îl ajută la orice sport”, spune Marius.

IMG_7419

 

Ce învață copiii la karate: „Să fie oameni drepți în fața oricărui pericol”

Artele marțiale nu sunt doar despre luptă. Aici, copiii învață să fie prieteni, să se ajute, învață respectul față de antrenor, față de colegi, față de părinți. „Învață o artă marțială, o limbă străină, învață să se apere, învață să facă corect exercițiile, învață să lupte, condiție fizică și rezistență. Pentru mine, cel mai important lucru pe care eu vreu să îl transmit copiilor este să învețe să fie oameni drepți în fața oricărui pericol și oricărei greutăți pe care o va întâmpina în viitor. Fie că au un examen, un test sau o problemă, ei știu să treacă cu bine peste greutăți. Ei învață să fie puternici. Pe lângă sport, elevii au aici parte și de educație”, spune Marius Pop, care își amintește că, la examenul de centură neagră, a avut 30 de meciuri într-o zi, după 4 ore de tehnică, pe o căldură infernală.

Karatele nu înseamnă lupte de stradă

Cei care vin la karate nu învață să se bată, dimpotrivă. „Copiii fac prostii la școală. Se mai trag de haine… La karate, vin la antrenament, își consumă energia. Ei prind atâta încredere în ei încât o să le fie frică să nu lovească pe cineva”, spune Marius.

Antrenamentul de marți se încheie puțin după ora 19.00. Copiii pleacă acasă, unii cu părinții veniți să-i vadă. Marius Pop, cel care vine primul, pleacă ultimul din sală. Face zilnic antrenamente cu copii, la Feldru, la Dumitra și, mai nou, la Bistrița.

Antrenamentele de inițiere a copiilor în karate kyokushin, de la Bistrița au loc marți și joi, de la ora 18.00 și sâmbăta, de la ora 10.00. Detalii aici.

 

 

 

 

2 COMENTARII

SPUNE-TI PAREREA