Comuna Lechința redevine ce a fost odată pe piața vinurilor. Tot mai mulți producători intră pe piață cu vinuri alese de Lechința, după ce au investit și au zeci de hectare de viță de vie în Lechința.
Adrian Botiș este cel care a pus pe picioare o cramă de vin, cunoscută sub numele de Vie-Vin Lechința. Cunoscând potențialul pe care îl au dealurile Lechinței, Adrian Botiș a început în anul 2010. „În 2010, am început să comasăm terenurile, am început să cumpărăm, am curățat, am defrișat, am făcut ce se vede. Prima recoltă a fost în 2016. Anul acesta, avem 2 hectare în plus față de 2016, anul viitor o să avem, în total, 50 de hectare”, povestește Adrian Botiș pentru ObservatorBN.
Acesta spune că, în prezent, din strugurii viilor sale se produc mai multe tipuri de vin, printre care amintim Feteasca Regală, Fetească Albă, Muscat Ottonel, renumitul Chardonnay, Pinot Noir. „Anul viitor, o să avem ceva Merlot și Riesling. Momentan, mai mult îl vindem pe plan local, avem magazinul din Bistrița, dar și la evenimente”, spune Adrian Botiș.
Fenomenele meteo de anul acesta, în special grindina, au produs și pagube anul acesta, producția scăzând cu aproximativ 20 la sută.
Primarul comunei Lechința, Romeo Florian, spune că producția de vin a crescut semnificativ în ultimii ani.”Lechința revine în forță pe piața vinurilor. Au avut și un mare noroc, pentru că e ușor să vinzi vin din Lechința, având un renume, este cunoscut din istorie și revine, pentru că au început să-și construiască crame, au început să-și îmbutelieze vin și afacerile sunt din ce în ce mai profitabile”, a spus Romeo Florian.
Edilul mai spune că reconversia în viticultură a fost un real succes în Lechința. „Suntem pe o parcelă de aproximativ 15 hectare de viță de vie, în satul Vermeș, comuna Lechința. O vie nouă, care arată foarte bine și care se datorează reconversiei în viticultură, care a avut un real succes în Lechința. Vorbim de o suprafață de 200 de hectare în Lechința, de viță de vie nouă. Maximul a fost undeva la 600 de hectare, pe vremea IAS-ului, înainte de `89. Acum, via este, din punct de vedere calitativ, mai bună și strugurii arată mult mai bine ca înainte de `89 și asta în primul rân datorită tehnologiilor careau apărut. De asemenea, datorită calității îmbunătățite a strugurilor, vinul este de o calitate superioară, datorită faptul că e o tehnologie mult mai bună”, a mai spus Romeo Florian.
În prezent, în Lechința sunt 4 mari producători de vin, cu suprafețe între 10 și 70 de hectare și alți zeci de producători cu suprafețe mai mici.