Senatorii au votat ieri un proiect legislativ care aduce schimbări în ce privește inspecția tehnică periodică. Conform documentului automobilele mai vechi de 12 ani vor necesita anual ITP, dar mașinile vor trece sau nu de verificare în funcție de gravitatea defectelor pe care le au, defectele mai grave vor trebui reparate în maximum 30 de zile.
Noile reglementări nu se aplică încă, Camera Deputaților este for decizional, dar modificările votate de senatori prevăd ca în urma fiecărei verificări tehnice „în cazul în care se constată doar deficiențe minore, se consideră că inspecția a fost trecută, iar vehiculul nu mai este supus din nou inspecției”, scrie în propunerea de act normativ. Dacă la verificări vor fi găsite defecte majore sau defecte periculoase, mașinile nu vor trece de inspecție și proprietarii vor fi nevoiți să le repare în cel mult 30 de zile.
„În cazul în care la inspecția tehnică periodică se constată deficiențe majore, se consideră că inspecția nu a fost trecută. Este necesară o nouă inspecție a vehiculului în maximum 30 de zile de la inspecția inițială. În cazul în care la inspecția tehnică periodică se constată deficiențe periculoase, se consideră că inspecția nu a fost trecută. Este necesară o nouă inspecție a vehiculului în maximum 30 de zile de la inspecția inițială”, este punctat în proiectul legislativ.
Astfel ar urma ca șoferii care efectuează ITP-ului mașinilor să fie informați despre deficiențele ce trebuie remediate. Pe de altă parte dacă în momentul de față ITP-ul se face periodic, în funcție de categoria vehiculului, senatorii au stabilit că, în cazul mașinilor cu o vechime de cel puțin 12 ani, ITP-ul va fi necesar anual, iar mașinile noi la prima înmatriculare în România vor fi supuse primului ITP abia după trei ani de la înmatriculare.